Avioanele viitorului vor avea o „piele” asemănătoare celei umane, pentru a „simți” avariile

Publicat: 22 08. 2014, 17:56
Actualizat: 01 04. 2019, 21:28

Reprezentanții companiei britanice spun că noua tehnologie, care funcționează prin acoperirea întregului avion cu zeci de mii de microsenzori, este capabilă să detecteze numeroase probleme tehnice, înainte ca acestea să apară.

Dispozitivele vor măsura viteza vântului, temperatura, gradul de tensionare și direcția de deplasare.

Autorii acestei invenții spun că noua tehnică ar putea fi utilizată „în multe alte domenii, nu doar în cel militar”.

Lydia Hyde, coordonatoarea proiectului, a dezvăluit faptul că ideea acestei tehnologii i-a venit în timp ce privea centrifuga mașinii sale de spălat, care era înzestrată cu un senzor ce previne supraîncălzirea.

„Privind cum un simplu senzor poate fi folosit pentru a opri supraîncălzirea unui dispozitiv electrocasnic am început să mă gândesc la felul în care acest detaliu ar putea fi aplicat în activitatea mea și ar putea duce la înlocuirea senzorilor masivi și scumpi cu senzori ieftini, miniaturali și multifuncționali. Acest gând m-a adus la ideea unui avion sau unui automobil sau unui vapor care ar putea fi acoperite cu câteva mii de astfel de senzori pentru a crea o «piele inteligentă», care poate să simtă lumea din jurul ei și să monitorizeze funcționarea aparatului, prin detectarea tensiunii, căldurii și a avariilor”, a explicat Lydia Hyde.

Senzorii, care pot fi la fel de mici precum particulele de praf și dețin propria sursă de energie, ar putea fi pulverizați pe suprafețele exterioare ale avioanelor la fel ca orice tip de vopsea, au precizat reprezentanții companiei BAE Systems.

Noua tehnologie ar putea fi utilizată pentru prevenirea unor dezastre naturale – prin transmiterea de informații care vor duce la repararea la timp a digurilor -, dar și a neplăcerilor din viața de zi cu zi – precum încălzirea țevilor din timpul iernilor deosebit de reci, împiedicând astfel fisurarea acestora – și chiar să reducă numărul accidentelor de automobil.