Avion PRĂBUȘIT în Malta. Cel puțin cinci morți

Publicat: 24 10. 2016, 14:23

Potrivit unui comunicat dat publicității de Guvernul maltez, cei cinci participau la o operațiune franceză de supraveghere vamală ce se desfășura de aproximativ cinci luni și care avea drept obiectiv să depisteze rutele folosite de traficanți, „inclusiv trafic de persoane și droguri”.

Autoritățile au mai anunțat că mai multe anchete au fost inițiate, adăugând că pe baza informațiilor disponibile s-a concluzionat că nu a existat o explozie înainte de prăbușire.

Oficiali au declarat presei locale că avionul se îndrepta spre orașul libian Misrata și urma să revină în Malta în câteva ore.

Aeroportul Internațional din Malta a fost închis timp de patru ore după accidentul aviatic, iar cele mai multe zboruri au fost redirecționate spre Sicilia.

Înaltul reprezentat al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a transmis pe Twitter că la bordul aeronavei nu se aflau oficiali UE.

Anterior se vehicula că avionul fusese închiriat de Frontex, însă agenția a negat acest lucru, anunțând pe Twitter că avionul care s-a prăbușit în Malta nu era într-o misiune Frontex.

Ambasada Franței în Malta a refuzat momentan să facă vreun comentariu pe acest subiect.