Balenciaga, acuzată de rasism din cauza unei perechi de pantaloni. De unde a pornit totul

Publicat: 15 09. 2021, 11:36

Compania de modă Balenciaga se confruntă cu acuzații de rasism, după ce mai multe voci au susținut că o pereche de pantaloni de trening lansată de companie imită un trend lansat de comunitatea afro-americană.

Mai exact, este vorba despre pantalonii Trompe L’Oeil, care costă 1.190 de dolari perechea și care par să lase la vedere o porțiune din lenjeria intimă, imitând astfel un stil popularizat de muzicienii hip hop în anii ’90, informează BBC.

În fapt, este vorba despre un material care imită o pereche de boxeri, atașat unor pantaloni de trening, însă mai mulți internauți au criticat compania, spunând că mulți afro-americani au fost discriminați tocmai din cauza acelui stil vestimentar.

O postare pe TikTok în care pantalonii sunt numiți „rasiști” a fost vizualizată de peste 1,6 milioane de utilizatori ai platformei.

Reacția Balenciaga

Reprezentanții companiei spaniole resping, însă, acuzațiile de rasism. Potrivit acestora, Balenciaga a combinat de mai multe ori de-a lungul timpului diverse piese într-un singur articol vestimentar.

Directorul de marketing al companiei, Ludivine Pont, spune că exemplele includ „blugi peste pantaloni de trening și cămăși cu nasturi peste tricouri”.

„Acești pantaloni sunt doar o extensie a acestei viziuni”, a spus ea.

Tendința de a purta pantaloni „lăsați”, care permit expunerea unei părți din lenjeria intimă, a fost popularizată de artiștii hip hop în anii ’90.

Cu toate acestea, în anii 2000, unele state americane au adoptat legi care interzic această vestimentație, legi despre care criticii spun că au discriminat persoanele de culoare.

Unele dintre aceste prevederi legale au fost abrogate de atunci, cum ar fi un ordin din Shreveport, Louisiana, care a transformat forțele de ordine locale în „polițiști ai modei care au folosit pantalonii ca pretext pentru a discrimina și chiar închide oamenii de culoare”, potrivit Uniunii pentru Libertăți Civile.

Părerile sunt împărțite

Părerile internauților sunt împărțite. În timp ce unii susțin că Balenciaga dă dovadă de rasism prin lansarea acestui model, alții susțin că, cel mult, poate fi vorba despre un dublu standard, dar că designul pantalonilor nu poate fi considerat „rasist”.

Marquita Gammage, profesor de studii africane la California State University, spune însă că acest model se folosește în mod incorect de un element considerat ca aparținând comunității afro-americane.

„Îmbrăcămintea de acest tip a avut consecințe pentru afro-americani. Totuși, companii precum Balenciaga încearcă să câștige de pe urma afro-americanilor și a stilului acestora, în timp ce nu reușesc să combată rasismul”, spune ea.

În 2018, Balenciaga a fost nevoită să prezinte public scuze după apariția unui videoclip în care un client cu origini asiatice era agresat într-un magazin al companiei din Paris.