Banca Mondială: Creșterea economică a României va fi de 2,5% în acest an, similară cu cea din 2013

Publicat: 15 01. 2014, 10:31

Banca Mondială anticipează pentru acest an o creștere de 2,5% a economiei României, similară cu cea estimată pentru 2013, indicatorul urmând să accelereze ușor anul viitor, la 2,7,%, potrivit Prognozei Economice Globale a instituției financiare internaționale.

Banca Mondială a îmbunătățit astfel estimările pentru 2013 și 2014 în cazul României față de ediția de anul trecut a raportului, dar a redus creșterea economică previzionată pentru anul viitor.

Astfel, BM anticipa anul trecut pentru România o creștere economică de 1,6% în 2013, 2,2% în 2014, respectiv 3% în 2015.

Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a declarat marți că anul trecut creșterea economică a României a fost probabil „mai aproape” de 3%, peste estimarea Guvernului, ca urmare a recuperării consumului în trimestrul al patrulea.

Economia a crescut cu 4,1% în trimestrul al treilea, cel mai rapid avans din ultimii doi ani, susținută de exporturi și recolta agricolă bună.

Premierul Victor Ponta a declarat, săptămâna trecută, că România a încheiat anul 2013 cu un deficit bugetar de 2,5% din PIB și o creștere economică de 2,7%, mai mare decât cea prognozată.

Pentru anul trecut, Guvernul, FMI și Comisia Europeană au anticipat o creștere economică de 2,2%, față de o prognoză inițială mai precaută, de 1,6%. Pentru acest an, Guvernul și instituțiile financiare internaționale anticipează o creștere de 2,1-2,2% a PIB.

România are în derulare un acord în valoare de 4 miliarde de euro cu FMI și Uniunea Europeană, din care nu intenționează însă să acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja România de eventuale șocuri pe piețele financiare și de a ajuta la reducerea costurilor de finanțare.

Banca Mondială avertizează, în Prognoza Economică Mondială pentru 2014, că reducerea abruptă a programelor de lichiditate derulate de băncile centrale din statele dezvoltate ar putea genera șocuri pentru economiile emergente, îndeosebi în ceea ce privește o posibilă contracție puternică a fluxurilor de capital.

BM avertizează că fluxurile de capital către piețele emergente ar putea coborî cu până la 80% într-o astfel de situație, afectând semnificativ creșterea economică și generând crize financiare în unele țări.

Astfel, statele cu economii emergente sunt vulnerabile la efectele adverse ale modificărilor de politică monetară adoptate de Rezerva Federală a SUA, consideră economiștii BM.

Rezerva Federală, cea mai puternică bancă centrală din lume, a anunțat în luna decembrie reducerea programului de stimulare monetară a economiei prin achiziția de obligațiuni de pe piața secundară, de la 85 miliarde de dolari pe lună la 75 miliarde de dolari pe lună, începând din ianuarie. Oficialii băncii centrale americane au remarcat că eficacitatea programului a scăzut odată cu accelerea revenirii economice și cu scăderea șomajului.

Majoritatea analiștilor financiari anticipează că programul va continua să fie redus în acest an cu aproximativ 10 miliarde de dolari pe lună și va fi eliminat complet până la finalul lui 2014.

În vara anului trecut, după ce președintele Rezervei Federale, Ben Bernanke, a anunțat că programul de relaxare cantitativă avea să fie redus în viitorul apropiat, a fost înregistrată o scădere semnificativă a fluxurilor de capital către piețele emergente.

Banca Mondială avertizează cu privire la riscul de repetare a acestei situații însă la o scară mai largă, cu efecte concentrate în zona statelor cu venit mediu, piețe financiare relativ bine dezvoltate și dezechilibre în economia internă.

Totuși, scenariul de bază al BM previzionează o ajustare calmă, însoțită de o reducere modestă a fluxurilor de capital către piețele emergente.

Banca Mondială a îmbunătățit prognoza privind creșterea economică globală la 3,2% pentru acest an, față de 2,4% în raportul din 2013, în principal datorită revenirii economiilor dezvoltate, cu o accelerare puternică a creșterii economice a SUA și evoluții pozitive, dar mai modeste, în zona euro și Japonia.