Bărbat împușcat la o conferință internațională pe teme de securitate la care participa și secretarul american al Apărării

Publicat: 31 05. 2015, 12:07

Secretarul american al Apărării a participat la conferință sâmbătă.

Cei trei suspecți au încercat să treacă în viteză de un punct de control în care poliția urma să percheziționeze vehiculul. „În pofida avertismentului, șoferul a continuat să conducă printre baricade, punând în pericol viețile ofițerile”, afirmă autoritățile într-un comunicat.

Poliția a deschis focul pentru a opri mașina. Asupra uneia dintre persoane s-au găsit substanțe care păreau să fie droguri, potrivit unor oficiali. Zona a fost izolată după incident.

Miniștri ai Apărării și lideri din regiunea Asia-Pacific participau la reuniune.

Potrivit BBC, summitul s-a încheiat după ce China și-a apărat controversata politică de a construi insule artificiale în ape vizate de dispute din Marea Chinei de Sud.

Poliția a anunțat că investighează incidentul de duminică, dar că pare să fie vorba despre un incident izolat, fără legătură cu conferința.

Măsuri de securitate suplimentare au fost luate cu ocazia reuniunii.

China a respins duminică unele dintre criticile dure formulate de către Carter, care a reproșat Beijingului încălcarea reglementărilor internaționale în Marea Chinei de Sud.

Statele Unite acuză China că și-a extins uscatul, în arhipelagul Spratly – revendicat totodată integral sau parțial de Taiwan, Filipine, Vietnam, Malaysia și Brunei – de 400 de ori.

Adjunctul șefului statului major al forțelor armate chineze, amiralul Sun Jianguo, a declarat că drepturile și interesele Chinei în regiune sunt „indiscutabile”, dar că Beijingul și le exercită „cu o reținere enormă”.

El a declarat că, prin faptul că ridică insule artificiale, China ajută regiunea, între altele prin îmbunătățirea activității instalațiilor meteorologice, cercetării științifice și intervenției în cazuri de salvare.