Bashar Al-Assad și-a sărbătorit ziua de naștere, după ce a îndepărtat amenințarea atacurilor

Publicat: 11 09. 2013, 12:41

Bashar al-Assad a sărbătorit miercuri împlinirea vârstei de 48 de ani, după ce a reușit să îndepărteze perspectiva unor atacuri militare pe care Statele Unite și Franța vor să le efectueze împotriva regimului său, acuzat de folosirea armei chimice împotriva civililor, relatează AFP.

Un site sirian care susține regimul i-a îndemnat pe locuitorii Damascului să își manifeste susținerea față de șeful statului participând, în mașini, la un marș în coloană prin cartierul Mazze, în centrul capitalei.

Un oftalmolog cu studii în Anglia, tatăl a trei copii, Bashar al-Assad i-a succedat în funcție tatălui său, Hafez al-Assad, care a decedat în 2000, deși postul urma să îi revină fratelui său mai mare Bassel, care a murit într-un accident rutier.
El este vizat din martie 2011 de o revoltă care s-a transformat în rebeliune armată și s-a soldat cu peste 110.000 de morți, potrivit unui ONG sirian cu sediul în Marea Britanie, care se sprijină pe o vastă rețea de activiști în Siria.

Considerat, la începutul mandatului – în urma unor declarații în favoarea unor deschideri politice și economice – drept un potențial reformator, el a optat, încă de la începutul revoltei siriene pentru fermitate și a spus în mai multe rânduri că nu se va da bătut, în orice caz nu până la sfârșitul mandatului actual, care expiră în 2014.

„Este mult mai «boss» ca înainte, chiar dacă nu poate acționa fără susținerea aparatului militar și Securității”, a apreciat recent Nikolaos van Dam, un diplomat olandez, autorul cărții „Lupta pentru putere în Siria: confesionalism, regionalism și tribalism în politică 1961-1994”.

„Își ascultă cei câțiva consilieri, dar ia decizii singuri”, insistă un expert de la Beirut.

Între persoanele în care are încredere se află fratele său mai mic, colonelul Maher al-Assad – comandantul diviziei care apără Damascul -, soția sa Asma, unchiul său Mohammad Makhlouf și vărul său Rami Makhlouf – doi oameni de afaceri cu o reputație proastă – și Hafez Makhlouf, un șef al Securității la Damasc. Toți sunt, ca și el, alawiți, mai puțin Asma, care este sunnită.

Doi druzi de află, de asemenea, printre apropriații săi, și anume Mansour Azzam, ministrul Afacerilor Prezidențiale, și Louna al-Chibl, o fostă jurnalistă. Tot între apropiați se numără și generalul Houssam Soukkar (alawit), consilier prezidențial pentru Securitate, și doi veterani sunniți în domeniul serviciilor de informații, generalul Ali Mamlouk, care este șeful Securității naționale, și generalul Rustom Ghazale, șeful Securității politice.