FOTO-VIDEO | Ninsorile abundente au blocat Bavaria / 100 de români, blocați pe aeroportul din Munchen / Meciul dintre Bayern şi Union Berlin, amânat

Publicat: 02 12. 2023, 14:27
Actualizat: 02 12. 2023, 14:45

This browser does not support the video element.

Ninsorile abundente au provocat perturbări majore în Bavaria, sudul Germaniei, în special în capitala sa Munchen unde traficul aerian şi feroviar a fost întrerupt sâmbătă, anunţă AFP.

Aeroportul din Munchen a anunţat suspendarea zborurilor „probabil până la ora 12:00” (11:00 GMT), din cauza „ninsorilor abundente şi neîntrerupte” căzute de vineri.

Aproximativ 320 de zboruri au fost anulate pentru sâmbătă, a precizat acesta într-un comunicat.

Traficul pe liniile principale este complet oprit în zona Munchen. În alte părţi din sudul Germaniei, se aşteaptă, de asemenea, anulări sau întârzieri ale trenurilor, a adăugat Deutsche Bahn, estimând că perturbările vor dura probabil pe tot parcursul zilei.

Meciul dintre Bayern şi Union Berlin din a 13-a zi a campionatului german, programat sâmbătă (15:30/14:30 GMT), a trebuit să fie amânat, a mai anunţat MVG.

La rândul său, poliţia din Munchen a cerut locuitorilor să „evite deplasările neesenţiale cu maşina” până când serviciile de deszăpezire vor curăţa drumurile, conform News.ro.

100 de români au rămas blocați într-un avion, din cauza vremii nefavorabile

Au fost clipe tensionate pe aeroportul din Munchen. Un avion al companiei Lufthansa, care urma să circule pe ruta Munchen-București, nu a putut decola din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Pasagerii au stat preț de patru ore la bordul aeronavei. Apoi, ei au fost scoși din avion, vineri seară, în jurul orei 22:00, cu ajutorul unor echipaje de pompieri și au petrecut toată noaptea în aeroport, conform surselor Știrile PRO TV.

Cei 100 de români blocați pe aeroportul din Munchen au fost practic forțați să rămână în aeroport, pentru că nu au avut acces nici măcar la bagaje. Inclusiv gențile de mână au fost preluate de compania aeriană.

Consulatul român din Munchen s-a sesizat abia a doua zi. Pasagerii rămași blocați în aeroport urmează să își primească bagajele în jurul orei 14:00 și să își continue călătoria.