În viitor, șoferii nu ar mai putea avea acces pe autostrăzi dacă nu sunt de acord să-și monteze o cameră video în mașină. Aceasta ar urma să filmeze fie ocupanții mașinii, fie mediul înconjurător și să transmită imaginile către un birou de investigații, scrie MSNBC.
Nu este continuarea romanului „1984”, de George Orwell, ci o invenție înregistrată la Oficiul de Patente din SUA, de către compania Kapsch TrafficCom AG din Austria. Aceasta a semnat un contract pe zece ani cu americanii, prin care se obligă să doteze cât mai multe mașini cu sisteme de securitate.
Tehnologia austriecilor ar putea funcționa pe post de radar
Printre acestea, se numără și mini-camere video, care ar urma să fie ascunse în habitaclul mașinilor, fără ca posesorii acestora să știe de existența lor. Motivul „oficial” al implantării acestor camere este verificarea numărului de pasageri ai mașinii. Camerele care filmează în exterior ar urma să fie folosite pentru același motiv: să vadă dacă în alte vehicule, fără supraveghere video, sunt mai mulți pasageri decât e normal.
MSNBC scrie, însă, că supravegherea de tip „Big Brother” ar putea avea și alte întrebuințări. Spre exemplu, să facă poze la un interval regulat (pentru a îi dea în vileag pe cei care comit infracțiuni), să surprindă momentul în care șoferul accelerează peste limita legală sau când se produc accidente. O altă posibilitate ar fi ca noile dispozitive să acționeze precum cutiile negre ale avioanelor, înregistrând tot ce se petrece în automobil.
Totuși, MSNBC scrie că, de obicei, e cale lungă de la înregistrarea unui patent la apariția și distribuția pe scară largă a unui produs. De obicei, patentele sunt doar o metodă a companiilor de a-și proteja proprietatea intelectuală. „Kapsch înregistrează 20 de patente pe an. Acest lucru ne protejează ideile unice, dar nu înseamnă că ne-am gândit să scoatem un produs”, a declarat un oficial al companiei austriece.
Directorul companiei americane cu care lucrează Kapsch spune că nici nu a auzit de ideea cu camerele video. „Am semnat un contract de lungă durată cu ei (n.r. austriecii), în care nu se speculează ceva legat de camerele video. Acest lucru ar ridica multe întrebări legate de confidențialitate și nu multe companii ar accepta implementarea unui astfel de sistem”, spune P.J. Wilkins, de la E-Z Pass Group.
„Nu mă deranjează patentul, ci lucrurile din spatele lui”
În ciuda declarațiilor oficialilor, expertul în securitate Lee Tien spune că șoferii ar trebui să fie îngrijorați. „Orice folosire a unei asemenea tehnologii trebuie bine reglementată. Oamenii ar trebui să le spună celor de la E-Z și Kapsch ce cred despre ideea montării de camere video pe mașini. Iar acest lucru ar trebui să se întâmple acum, nu după ce companiile vor investi milioane de dolari și toate vehiculele vor avea această tehnologie”, spune Tien.
Expertul precizează că nu este rău să se implementeze noi tehnologii, însă uneori acestea pot fi folosite în moduri „necurate”. „Odată ce camerele video vor fi montate, o să apară cineva cu ideea să le folosească și în alte moduri”, crede Tien.
El spune că nu îl deranjează patentul depus de Kapsch, ci lucrurile care s-ar putea ascunde în spatele acestuia. „Supravegherea video este constant îmbunătățită, așa că nu mă deranjează patentul. Întrebarea e, însă, ce fel de societate construim, dacă încurajăm și legitimăm supravegherea continuă”, conchide expertul.
„Discutăm degeaba despre urmărirea șoferilor. Dacă ai un telefon mobil, oricum ești urmărit”, spune și Wilkins.