Bogdan Aurescu: Amânarea pentru octombrie a subiectului Schengen NU ÎNSEAMNĂ CĂ ATUNCI SE VA LUA O DECIZIE

Publicat: 12 09. 2012, 16:48
Actualizat: 06 02. 2019, 17:43

Secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu declarat, miercuri, că reportarea discuțiilor pentru reuniunea din octombrie a Consiliului JAI nu înseamnă că atunci se va lua o decizie privind aderarea României la Schengen, întrucât sunt state membre care așteaptă concluziile raportului suplimentar pe MCV.

„Faptul că discuția se reportează pentru luna octombrie nu înseamnă că o decizie se va lua în octombrie. Sunt unele state care doresc să vadă acest raport MCV din decembrie. Și noi suntem foarte nerăbdători să vedem care sunt concluziile acestui raport, având în vedere că s-au făcut deja progrese pe cele 11 puncte stabilite împreună cu Comisia Europeană”, a arătat Aurescu, după discuțiile pe care le-a avut cu membrii Comisiei pentru politică externă de la Senat.

Aurescu a spus că, din cele 11 puncte pe care România s-a angajat să le îndeplinească în fața Comisiei Europene privind respectarea statului de drept, au fost rezolvate „zece și jumătate”.

„Sunt deja îndeplinite, după cum s-a spus deja public, zece și jumătate. Pot să spun că pe acest segment lucrurile sunt într-o logică pozitivă”, comentat Bogdan Aurescu.

În privința deciziei președinției cipriote a UE de a anula reuniunea Consiliului JAI programată pentru 19-20 septembrie, în care trebuia să se discute extinderea zonei Schengen, Aurescu a menționat că amânarea discuțiilor pentru următoarea reuniune a forului european, din 25-26 octombrie, a fost convenită cu partea română, având în vedere reticența unor state membre de a discuta această chestiune.

„Poziția MAE este foarte clară: amânarea discuției de la Consiliul JAI a fost convenită de către partea română cu președinția cipriotă, având în vedere faptul că pe agenda Consiliului JAI erau foarte puține subiecte, partea legată de justiție a fost amânată pe luna octombrie, și având în vedere reticența anumitor state din UE de a discuta această problemă la acest consiliu. În niciun caz nu a fost o surpriză pentru noi. A fost o discuție cu președinția cipriotă care a inclus evident și România și celelalte state membre”, a ținut să precizeze Aurescu.

Președinția cipriotă a Consiliului Uniunii Europene a anulat reuniunea din 19-20 septembrie a Consiliului JAI din lipsă de subiecte „substanțiale”, însă aderarea României și Bulgariei la Schengen va fi pe agenda reuniunii JAI din 25-26 octombrie.

„Deoarece nu am avut subiecte care să ducă discuții substanțiale, am decis, ca Președinție în exercițiu, să anulăm reuniunea din septembrie a Consiliului JAI. Nu e normal să ținem o reuniune de Consiliu doar pentru că era în calendarul nostru”, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, Nikos Christodoulides, purtător de cuvânt al Președinției cipriote a UE.

El a adăugat că subiectul aderării României și Bulgariei la Schengen se va afla pe agenda Consiliului JAI programat pentru luna octombrie, iar până la următoarea reuniune „mai multe dosare importante vor fi pregătite pentru discuții substanțiale și luarea de decizii”.

Consiliul JAI, programat pentru 19-20 septembrie, care trebuia să ia o decizie privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen a fost anulat, au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Conform surselor citate, aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen era singurul subiect important pe agenda reuniunii programate săptămâna viitoare.

În condițiile menținerii opoziției Olandei, precum și a nuanțării pozițiilor Germaniei și Belgiei, care consideră necesară așteptarea raportului suplimentar privind MCV de la finalul acestui an, s-a decis de către președinția cipriotă a UE anularea acestei reuniuni.

Decizia anulării reuniunii de săptămâna viitoare a fost luată luni seară, au precizat aceleași surse.