Regele Charles ABDICĂ? Când ar putea deveni Prințul William noul rege al Marii Britanii

Publicat: 07 02. 2024, 11:31
Regele Charles abdică? Când ar putea deveni Prințul William noul rege al Marii Britanii

După ce Casa Regală britanică a anunțat, recent, că Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer, o întrebare care se află pe buzele multor persoane este dacă monarhul va abdica. Astfel, se naște o nouă nedumerire referitoare la momentul în care Prințul William va deveni noul rege al Marii Britanii.

Presa britanică susține că Regele Charles intenționează să abdice, după mai puțin de 18 luni de la momentul în care a urcat pe tron, potrivit unei surse.

Palatul Buckingham a anunțat că monarhul, în vârstă de 75 de ani, a fost diagnosticat cu cancer, în cursul serii de luni, 5 februarie. În timp ce oficialii nu au dezvăluit ce boală oncologică are Charles, ei au confirmat că nu are legătură cu afecțiunea de prostată, pentru care s-a tratat luna trecută.

Când ar putea deveni Prințul William noul rege al Marii Britanii

Regele a fost acum sfătuit să amâne îndatoririle publice după ce a început „tratamentele”. Dar planurile ca Regele să se retragă ar fi fost elaborate înainte ca vestea să fie făcută publică, scrie Daily Star.

Conform unei surse citate de publicația Globe luna trecută: „William este îngrozit că tatăl său va abdica – este ultimul lucru la care se așteaptă. Charles a jurat întotdeauna că o va folosi pe mama sa, regina Elisabeta a II-a, drept exemplu până în ziua morții sale”.

„William este speriat”, au mai spus sursele citate. „Nu este pregătit și îl imploră pe Charles să nu renunțe la tron”.

Conform Daily Star, dacă Charles nu abdică, William va deveni rege doar după moartea tatălui său, atunci când va fi declanșată Operațiunea Menai Bridge.

Urmează Operațiunea London Bridge, planul întocmit în anii 1960, a fost declanșat, în septembrie 2022, atunci când Regina Elisabeta a murit.

Regele Charles abdică? Când ar putea deveni Prințul William noul rege al Marii Britanii