Când va avea loc reuniunea de urgență a miniștrilor de interne din statele membre ale UE, pe tema crizei migrației

Publicat: 16 09. 2015, 08:47

Reuniunea a fost anunțată marți, la o zi după ce miniștrii Justiției și Afacerilor Interne nu au reușit să ajungă la un acord privind un sistem de repartizare a refugiaților pe baza cotelor obligatorii, care este susținut de Franța și Germania, dar este respins de state est-europene, ca Ungaria, Polonia, Cehia și România.

Luxemburgul, care deține președinția semestrială a UE, a declarat după întâlnirea de luni că miniștrii de Interne ar urma să aprobe un plan în acest sens la următoarea lor reuniune, din 8 octombrie.

Însă cancelarul german, Angela Merkel, a apreciat că este prea târziu pentru o situație de criză și a subliniat că va cere un summit de urgență al liderilor UE săptămâna viitoare, dacă nu sunt luate măsuri rapid.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat de asemenea că va convoca un summit al liderilor UE pentru discuții de urgență, dacă miniștrii de Interne nu ajung la o soluție.

Comisarul european pentru Migrație, Dimitris Avramopoulos, a declarat că au avut loc „dezbateri aprinse” la reuniunea Consiliului JAI de luni, la Bruxelles.

Cotele obligatorii pot fi adoptate prin majoritate calificată, nu prin unanimitate, conform regulilor UE, dar acest lucru ar dovedi o lipsă de unitate pe care UE a încercat să o evite.

Vicepreședintele CE Frans Timmermans a apreciat că numerele de imigranți acceptate în prezent de statele membre sunt „mult prea mici” și a avertizat cu privire la riscurile tot mai mari pentru refugiați odată cu apropierea iernii.

Miniștrii de Interne ai UE au reușit să adopte luni doar un program privind distribuirea în statele membre a 40.000 de imigranți extracomunitari cu statut de refugiat ajunși în Grecia și Italia.