Câți refugiați ar putea primi GERMANIA în 2015

Publicat: 14 09. 2015, 17:15

„Există multe indicii potrivit cărora vom primi, nu 800.000 de refugiați, ci un milion în acest an”, a precizat Gabriel într-o scrisoare, din care citează DPA.

De asemenea, vicecancelarul german susține decizia Guvernului german de a introduce controale temporare la frontiera cu Austria, în condițiile în care tot mai mulți imigranți sosesc zilnic în Germania.

„Oricărei persoane care solicită azil în Germania i se va permite să rămână (pe teritoriul Germaniei – n.r.) până când aplicația sa va fi înregistrată. Nu vom devia de la acest plan”, a mai subliniat Gabriel.

Vicecancelarul german a explicat că măsura de introducere a controalelor tempoare la frontiera cu Austria a fost adoptată din cauza unei „situații de urgență imprevizibile” și pentru a transmite un semnal clar partenerilor europeni ai Germaniei că țara nu poate face față de una singură influxului de imigranți.

Duminică seară, Ministerul german de Interne a dispus introducerea de controale temporare la frontiera cu Austria, conform reglementărilor Schengen pentru cazuri de urgență, după măsuri similare adoptate la granița austriaco-ungară.

Germania a avut și în luna mai controale temporare la frontiera cu Austria. Conform Acordului Schengen, în situații excepționale, țările pot introduce, temporar, controale la frontierele din cadrul spațiului comun de liberă circulație. Berlinul a argumentat că măsurile temporare de control sunt prevăzute în Articolul 23(1) al Regulamentului CE 562/2006 privind administrarea Spațiului Schengen.

În aceste condiții, ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a ordonat mobilizarea inițială a 4.000 de militari la frontiera cu Austria.

Potrivit purtătorului de cuvânt al landului Bavaria, 19.100 de refugiați au sosit în weekend cu trenul la Munchen, în sudul Germaniei.

Marți, 8 septembrie, vicecancelarul german anunțase că Germania poate face față unui număr de 500.000 de azilanți pe an, timp de mai mulți ani.