Cazul Bodnariu a ajuns în Parlamentul European

Publicat: 15 01. 2016, 12:57

Eurodeputații PSD arată, în documentele amintite, că, deși Norvegia nu este stat membru al Uniunii Europene, Marius Bodnariu este cetățean al UE și trebuie să beneficieze de protecție din partea instituțiilor europene, informează PSD într-un comunicat de presă remis vineri MEDIAFAX.

De asemenea, eurodeputații PSD insistă pe necesitatea ca autoritățile norvegiene să dea dovadă de mai multă transparență în acest caz. „E nevoie de mai multă transparență, mai mult acces la informații și mai bună cooperare a autorităților norvegiene în relația cu un cetățean al UE și familia acestuia. Lipsa de transparență, în special în situații atât de complicate, este nu numai un obstacol, ci și o sursă de probleme pentru o familie care are atât de mult de suferit”, subliniază apelul.

„Uniunea Europeană rămâne un actor relevant la nivel global datorită hotărârii cu care își apără valorile. Protejarea relației dintre părinți și copii și sprijinul pentru familie este una dintre aceste valori prețuite. Avem încredere că o mai mare transparență poate face mai multă lumină în acest caz și o astfel de cerere către autoritățile norvegiene, venită din partea dumneavoastră, ar putea determina aceste autorități să fie mai deschise în interacțiunea cu publicul și cu familia Bodnariu, creând astfel posibilitatea de rezolvare a problemei, în interesul celor cinci copii”, arată eurodeputații PSD.

Ambasadorul României la Oslo, Adrian Gabriel Davidoiu, consulul ambasadei, Mihai Oprescu și un expert trimis din centrala MAE au avut o întâlnire marți cu familia Bodnariu și cu avocatul acesteia, a anunțat MAE, care precizează că minorii vor putea fi vizitați de consul.

Diplomații români au avut o serie de întâlniri pe tema cazului familiei Bodnariu, inclusiv cu reprezentanți ai Ministerului norvegian de Externe și ai Ministerul Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale din Norvegia, dar și cu familia.

„Familiei Bodnariu i s-au recomandat alți doi avocați norvegieni, care s-au ocupat în trecut de cazuri similare și care pot colabora cu avocatul familiei. Din discuție a rezultat că sesizările privind eventuale abuzuri ale Barnevernet pot fi adresate doar de familie, prin avocat, către instituția Fylkesmannen, care este reprezentantul autorităților centrale în teritoriu”, a declarat miercuri Raluca Lunculescu, purtătorul de cuvânt al MAE.

Partea norvegiană a dat asigurări că există „garanții proceasule pentru părinți” și a reiterat faptul că ancheta Barnevernet nu a pus în discuție aspecte de natură religioasă, fapt confirmat și de familie.