Ce a ajuns să facă românul care „A INVADAT” Marea Britanie în urmă cu exact un an

Publicat: 01 01. 2015, 18:58

Victor Spirescu, în vârstă de 30 de ani, singurul român care a „invadat” Marea Britanie în urmă cu un an, le transmite acum conaționalilor săi că nu îi sfătuiește să meargă la muncă acolo.

„Nu le spun să vină aici. Este foarte greu. Este greu sa crești în țara asta, să economisești bani. Doar dacă ai noroc. Am venit aici să muncesc, să fac bani, nu pentru ajutoare sociale”, a spus românul.

Victor Spirescu a devenit o mică vedetă în ianuarie anul trecut, când a aterizat pe aeroportul Luton, la o oră după ridicarea restricțiilor de muncă pentru bulgari și români, scrie The Telegraph.

Spre nedumerirea lui, românul a fost întâmpinat de către președintele Comisiei pentru Afaceri Interne din Camera Comunelor, laburistul Keith Vaz, alături de conservatorul Mark Reckless.

„Nu am venit aici să vă jefuiesc țara. Am venit să muncesc și apoi să mă duc acasă, nu vreau să rămân aici. Îmi iubesc țara”, a declarat atunci tânărul originar din Târgu Mureș.

Spirescu, care acum lucrează în construcții în estul Londrei și câștigă până la 250 de lire sterline (aproximativ 320 de euro) pe zi, susține în continuare că a venit în Marea Britanie pentru a câștiga bani, și nu pentru ajutoare sociale.

„Mi-e dor de satul meu, de viața mea în România. E în regulă, dar am venit aici pentru a face niște bani și apoi mă întorc. Nu vreau să trăiesc pentru totdeauna aici”, a spus el.