Ce au aflat oficialii ruși care au mers în delegație în Coreea de Nord: „Sunt pregătiți din punct de vedere moral pentru un război”

Publicat: 02 12. 2017, 08:53
Actualizat: 05 06. 2018, 16:46

Oficialii care au vizitat recent Coreea de Nord au anunțat, însă,  că Phenianul nu este pregătit să renunțe la arsenalul balistic, nu dorește izbucnirea unui război nuclear, dar este pregătit pentru acest scenariu, relatează site-ul agenției Reuters.

„Au spus că nu vor renunța la armele nucleare, că nici nu se poate vorbi despre asta”, a declarat Svetlana Maximova, unul dintre membrii delegației Rusiei la Phenian.

Kazbek Taisaiev, un alt parlamentar rus, a precizat că „nord-coreenii nu vor război, vor să trăiască în normalitate, dar dacă există o amenințare din partea Statelor Unite, atunci sunt pregătiți din punct de vedere moral pentru un război”.

Între timp, regimul Kim Jong-Un a organizat un miting și un foc de artificii la Phenian, pentru a sărbători finalizarea arsenalului nuclear cu cea mai recentă lansare a unei noi rachete balistice intercontinentale.

Potrivit presei nord-coreene, citată de site-ul agenției Yonhap, militari și cetățeni s-au adunat, vineri, pentru a marca finalizarea statutului de „forță nucleară de stat”, după testarea cu succes a rachetei Hwasong-15.

În timpul discursurilor festive, oficiali importanți din cadrul partidului și din conducerea militară au susținut că testarea cu succes a noii rachete balistice avansează poziția strategică a Coreei de Nord la cel mai înalt nivel.

„Nimeni nu poate încălca drepturile noastre la suveranitate, la supraviețuire și la dezvoltare, pe măsură ce am finalizat arsenalul nuclear de stat”, a declarat Pak Kwang-Ho, vicepreședintele comitetului central al Partidului Muncitoresc nord-coreean.

Coreea de Nord a anunțat, miercuri, că a testat cu succes o nouă rachetă balistică intercontinentală care poate transporta un focos nuclear către orice țintă din Statele Unite ale Americii. Racheta ar fi atins o altitudine de aproximativ 4.475 de kilometri – de peste zece ori mai mare decât cea a Stației Spațiale Internaționale – și ar fi parcurs o distanță de 950 de kilometri, în 53 de minute.

Potrivit unor experți americani și sud-coreeni, racheta Hwasong-15 poate zbura peste 13.000 de kilometri și implicit are capacitatea să ajungă în Statele Unite ale Americii.