Ce făcea Angela Merkel când a fost dărâmat Zidul Berlinului: ”Ca în orice joi seară…”
„Cea mai puternică femeie din lume”, care conduce prima economie europeană de nouă ani, se livra uneia dintre activitățile preferate ale germanilor pe timpul iernii. „Joia mergeam întoteauna la saună împreună cu o prietenă”, le-a povestit ea recent unor elevi brlinezi.
În acel moment, Merkel, care a crescut în fosta Republică Democratică Germană (RDG), este fizician la Academia de Științe din Berlinul de Est. În vârstă de 35 de ani și divorțată de primul soț, ea locuiește într-un apartament cu două camere și o bucătărie în cartierul Prenzlauer Berg de azi.
Înainte să se ducă la saună în acea seară, o sună pe mama ei, care locuiește la aproximativ 80 de kilometri de Berlin. Tocmai auzise că est-germanii sunt liberi să călătorească. Zidul este pe cale să fie demolat, dar, în acele câteva ore de confuzie, nimeni nu crede. „Nu am înțeles cu adevărat ceea ce se spunea”, a recunoscut conducătoarea conservatoare.
„O glumă” se spunea, la acel moment, în familia ei. Dacă Zidul va fi demolat într-o bună zi, Angela Merkel o va duce pe mama ei să „mănânce stridii la Kempinski”, un hotel de lux din Berlinul de Vest. La telefon, o avertizează „atenție, mamă, astăzi de întâmplă ceva”. Închide și pleacă la saună.
Iar în timp ce Angela Merkel savurează baia de aburi calzi, Istoria se accelerează. Se deschide primul punct de trecere între Est și Vest. Dopurile vinurilor spumante sar și este sărbătorit sfârșitul unei lumi divizate de la al Doilea Război Mondial.
În drum spre casă „am văzut oameni care se duceau” către punctul de trecere situat la doar câteva sute de metri distanță. „Nu voi uita niciodată asta. Era ora 22.30 sau 23.00 sau poate un pic mai târziu”, a spus ea.
„Eram singură, dar am urmat mulțimea (…) și, dintr-o dată, ne-am trezid în partea de vest a Berlinului”. Anonima Angela Merkel, care călătorise deja în vest, bea prima bere vest-germană într-un apartament pe ai cărui proprietari nu-i cunoaște. „Îmi amintesc că era o bere la canetă și nu eram obișnuită”.
În acea noapte istorică, ea se gândește că a doua zi merge la serviciu și se întoarce acasă.
Va renunța rapid la fizică și-și va începe cariera politică. Este aleasă încă din 1990 deputată a Uniunii Creștin-Democrate (CDU), condusă pe-atunci de cancelarul Reunificării Helmut Kohl. În ianuarie 1991 obține primul post ministerial.
Dar nu și-a împlinit niciodată visul. „Nu am fost niciodată să mănânc stridii la Kempinski împreună cu mama mea”, mărturisește ea.