Ce părere are una dintre cele mai mari țări din Europa despre UE

Publicat: 20 05. 2014, 07:21
Actualizat: 29 07. 2014, 18:34

Potrivit unui sondaj publicat de cotidianul Le Parisien/Aujourd’hui en France, 38 la sută dintre respondenți consideră că Franța merită să facă parte din Uniunea Europeană, 27 la sută au o părere contrară, iar o treime (35 la sută) dintre persoanele chestionate au o percepție neutră.

Un alt sondaj, publicat de cotidianul Le Monde, arată că 39 la sută dintre francezi consideră că aparteneța lor la UE este „un lucru bun”, alți 39 la sută – „un lucru nici bun, nici rău”, iar 22 la sută dintre respondenți cred chiar că acest fapt este „un lucru rău”.

În pofida criticilor care au fost obiectul unor dezbateri politice, apartenența Franței la zona euro este susținută de o largă majoritate a francezilor, potrivit celor două sondaje de opinie.

Potrivit sondajului publicat de Le Parisien, această apartenență este aprobată de 73 la sută dintre cetățenii francezi, totuși în scădere cu opt puncte în comparație cu un studiu precedent al aceluiași institut de sondare (Harris Interactive), realizat în 2012 pentru alte instituții de presă din Franța.
Sondajul din Le Monde, de asemenea, arată că 73 la sută dintre respondenți ar vrea ca „Franța să rămână în zona euro în anii următori”, în timp ce alți 27 la sută vor ieșirea țării din zona euro și revenirea la franci.

O majoritate restrânsă (56 la sută față de 46 la sută) este totuși de acord cu ideea că „în general, moneda euro prezintă mai multe inconveniente, decât avantaje pentru Franța”.

Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro