Ce punea la cale liderul Hezbollah eliminat de Israel

Publicat: 21 12. 2015, 18:55
Actualizat: 29 03. 2019, 11:32

Potrivit surselor citate, începând din anul 2014, Samir Kuntar crease o celulă teroristă independentă și era considerat o amenințare atât de către Israel, cât și de Occident. Islamistul se detașase în ultima vreme de mișcarea șiită Hezbollah, formând o celulă care primea ordine de la regimul Bashar al-Asad.

Samir Kuntar, un fost lider al mișcării șiite Hezbollah și fost membru al Frontului pentru Eliberarea Palestinei, precum și alte opt persoane au murit într-un raid aerian atribuit Israelului efectuat la periferia orașului sirian Damasc. Potrivit postului Al-Manar, aparținând mișcării șiite libaneze Hezbollah, două avioane de vânătoare israeliene au pătruns în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în spațiul aerian sirian și au lansat patru rachete spre o clădire de șase etaje din zona Jaramana, o suburbie situată la sud-est de Damasc.

Clădirea s-a prăbușit în urma atacului, provocând moartea a nouă persoane care se aflau în interior.

Mișcarea șiită libaneză Hezbollah a anunțat, duminică dimineață, că printre victime se numără Samir Kuntar, un druz în vârstă de 53 de ani, fost militant al Frontului pentru Eliberarea Palestinei implicat, în anul 1979, într-un atac terorist soldat cu cinci morți în Israel. Islamistul era acum unul dintre liderii organizației șiite Hezbollah. Kuntar a fost deținut în Israel aproape 30 de ani, fiind eliberat în anul 2008, într-un schimb de prizonieri cu mișcarea Hezbollah, în schimbul cadavrelor a doi militari israelieni, Eldad Regev și Ehud Goldwasser. Potrivit presei arabe, alte opt persoane au murit în bombardament, inclusiv Farhan Shaalan, un comandant Hezbollah.