Cel mai bătrân refugiat. Cum a ajuns un bărbat de 110 ani din Afganistan în Germania

Publicat: 25 01. 2016, 16:33

Bătrânul, orb și surd, a traversat miile de kilometri care despart țara sa de Germania, alături de fiica lui în vârstă de 60 de ani și de alți nouă membri ai familiei. Bărbații care i-au însoțit l-au purtat pe brațe o parte a drumului, care, în total, a fost parcurs în aproape o lună. Familia a părăsit provincia afgană Baghlan după asasinarea de către talibani a trei dintre fiii bătrânului, scrie Le Figaro.

Numărul refugiaților care sosesc în Germania este încă mare, iar restabilirea controalelor la frontiere nu a reușit mai mult decât să țină sub control afluxul de imigranți. Ministrul de Interne, Thomas de Maizière, a vorbit recent chiar despre un „record pentru luna septembrie”. În ultimele zile, au intrat în țară chiar câte „8.000, 9.000, 10.000 de refugiați în fiecare zi”, a precizat acesta.

În Passau și Rosenheim, două puncte importante de acces spre Bavaria, situația „a devenit dramatică”, susține guvernul regional bavarez. Doar în luna septembrie în acest land au sosit 169.400 refugiați, iar autoritățile germane se așteaptă ca, până la finalul anului, să înregistreze între 800.000 și un million de cereri de azil pe teritoriul întregii țări.