Cele șapte greșeli pe care nu ar trebui să le faci niciodată la un interviu de angajare. Iată ce indică eticheta de business

Publicat: 25 01. 2026, 05:51
Actualizat: 25 01. 2026, 06:18

Din 2025, din cauza bulei AI și a tensiunilor comerciale dintre SUA și restul lumii,  piața muncii a devenit la fel de volatilă ca  în timpul pandemiei din 2020. Și în epoca AI, înainte de a se prezenta la interviul pentru angajare, este foarte important ca un candidat să aibă grijă de cum se prezintă în mediul online. 

Jaqueline Whitmore, expertă în eticheta business și fondator al Școlii de Protocol din Palm Beach, vine cu șapte sfaturi într-un ghid publicat de Business Insider  pentru orice persoană care caută un loc de muncă în mediul corporate în 2026.

  1. Nu veni nepregătit la interviu: Mulți oameni nu fac o cercetare adecvată despre companie. Avem atâtea resurse de folosit, precum LinkedIn, alte site-uri și rețelele de socializare. Nu există scuze să te duci la un interviu și să nu cunoști nimic despre o companie și ce anume te-ar putea întreba la un interviu.
  2. Ținuta vestimentară chiar contează până la cele mai mici detalii: Rareori  vedem pe cineva îmbrăcat adecvat pentru un interviu. Nu se uită la detalii, precum culoarea curelei sau dacă pantofii lor se asortează cu restul ținutei. De ce un angajator l-ar lua pe cineva care nu acordă atenție detaliilor?, a spus Whitmore.
  3. Modul de prezentare online – paginile de Facebook, LinkedIn,  Instagram etc. trebuie să fie cât mai curate, lipsite de informații sau conținut care i-ar putea dezavantaja pe candidați: Recrutorii se uită pe paginile rețelelor de socializare. Se uită la ce tu mănânci, la ce bei, ce porți, cu cine te întâlnești, care este stilul tău de viață și iau o decizie.
  4. Fără cuvinte de umplutură, vulgarități sau limbaj argotic:  Fiți precauți când folosiți cuvinte de umplutură: „precum”, „um”, pentru a nu încurca conversația.  Înregistrați-vă audio sau exersați înainte de interviu pentru a vă asigura că vorbiți clar și precis.
  5. Camera video este foarte importantă la un interviu online: Mulți candidați fac greșeala de a refuza să pornească camera video pe durata interviurilor online din anumite motive, fiind înfricoșați de contactul vizual sau simțindu-se incomozi într-o interacțiune față în față. Este foarte important ca angajatorul să observe trăsăturile faciale ale unui candidat.  Candidații trebuie să aibă în vedere și cum se prezintă cu fundalul. Dacă ai un perete alb în spatele tău, este o abatere gravă.
  6. Întârzierea nu este admisă: Să te prezinți târziu la un interviu este un MARE NU. Se spune că dacă ai venit la timp,  tot ai întârziat. Trebuie să sosești mai devreme pentru a te asigura că ai destul timp pentru a găsi parcarea sau încăperea unde se va desfășura interviul, pentru a merge la toaletă și a recăpăta atitudinea calmă înainte de începerea interviului.
  7. Mesajul de mulțumire: Fiecare candidat trebuie să trimită un mesaj de mulțumire prin email, fiind o oportunitate pentru a te afirma în fața angajatorului de cel puțin două ori. Trebuie să te asiguri că mesajul este trimis la mai puțin de 24 de ore după interviu și să fie personalizat. Scrie în mesajul de mulțumire că ți-a plăcut să participi la interviu și de ce ai fi un bun candidat. Poți utiliza instrumente AI pentru a-l mai lustrui.

 


Sursa Foto: Envato

Autorul recomandă: Dragoș Anastasiu, despre cele mai mari GREȘELI la interviul de angajare: „Eu vreau 1.500 de euro pe lună… / Ok, dar ce știi să faci?”