Centru pentru refugiați de lângă Hanovra, atacat cu un cocteil Molotov

Publicat: 28 08. 2015, 16:46

„Dispozitivul incendiar a fost aruncat printr-o fereastră, care era închisă, într-o cameră dintr-o fostă școală”, a declarat purtătorul de cuvânt Jens Petersen, adăugând că un covor și niște saltele au luat foc.

O femeie și cei trei copii ai ei, care dormeau într-o cameră alăturată, nu au fost răniți, a precizat Petersen. Această familie a fost mutată în alt loc, unde femeia primea consiliere psihologică.

În fosta școală din satul Salzhemmendorf, lângă Hanovra, sunt cazați peste 30 de refugiați, a anunțat poliția.

Incidentul a fosr semnalat forțelor de ordine la ora locală 2.00 (3.00, ora României). Pompierii, care au fost alertați de către alți rezidenți din clădire, au putut să stingă focul. Poliția căuta vineri un vehicul, observat în timp ce „fugea” de la fața locului, iar detectivi stăteau de vorbă cu martori.

Între timp, poliția a interzis mitinguri politice în fața altui adăpost pentru refugiați, care a devenit un adevărat „paratrăsnet” în protestele față de valul – estimat de autorități la 800.000 de solicitanți de azil – așteptat în Germania până la sfârșitul anului.

Forțele de ordine au anunțat joi seara că nu dispun de suficient personal pentru a ține la distanță extremiștii de dreapta, care se opun imigrației, și extremiștii de stânga, după ce și unii și alții au anunțat că plănuiesc să organizeze evenimente în fața adăpostului din Heidenau, un oraș de periferie de lângă Dresda.

Cancelarul Angela Merkel a vizitat acest magazin dezafectat de la Heidenau miercuri, când a lansat un apel la acceptarea refugiaților. Extremiștii care au protestat față de vizita cancelarului au anunțat că vor să revină la fața locului vineri.

Extremiști de stânga, susținuți de către Verzii germani, și-au prezentat contra-evenimentul drept un festival de primire a refugiaților, cu grătare și fotbal.

Henning Obens, un purtător de cuvânt al „Alianței pentru o Dresdă fără naziști” și mișcării „Stânga pentru Intervenție”, a declarat vineri că aceste grupări se gândesc la o acțiune în instanță prin care să obțină permisiunea să organizeze evenimentul pe o proprietate privată.

Însă evenimente au fost interzise până luni, iar poliția a anunțat că pregătește o consolidare a forțelor de ordine cu scopul de a menține liniștea la Heidenau.

Peste 30 de ofițeri de poliție au fost răniți, săptămâna aceasta, în timpul unor confruntări violente între extremiști de dreapta și polițiști, la fostul magazin transformat în centru de primire pentru refugiați de la Heidenau, declanșând un val de condamnare din în întreaga țară. Regiunea Dresda este un fief al neonaziștilor, o mișcare care are mult mai puțină susținere în vestul țării.