China îi cere lui Putin să pună capăt ”ruletei rusești”. Oficial chinez: ”Tragediile de la Cernobîl și Fukushima nu trebuie să se repete”

Publicat: 27 08. 2022, 20:25
Actualizat: 27 08. 2022, 20:32
Geng Shuang, adjunctul reprezentantului permanent al Chinei la ONU / Sursa FOTO: Twitter

China a lansat un atac voalat la adresa Rusiei, în contextul temerilor tot mai mari legate de un posibil accident la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina. Centrala este controlată acum de invadatori, angajații fiind ucraineni care lucrează sub amenințarea constantă a rușilor.

Geng Shuang, adjunctul reprezentantului permanent al Chinei la ONU, a făcut, sâmbătă, un apel la toate părțile „să dea dovadă de maximă reținere, să respecte strict legislația internațională și să reducă la minimum riscul de accidente”.

„Nu trebuie să permitem ca tragediile de la Cernobîl și Fukushima să se repete”, a continuat el.

Shuang a avertizat că un singur incident poate declanșa un accident nuclear „cu consecințe ireversibile pentru ecosistemul și sănătatea publică din Ucraina și din țările din jur”.

În acest context, oficialul chinez i-a cerut lui Putin să pună capăt „ruletei rusești”.

Avertismentul Chinei cântărește semnificativ în contextul în care aceasta e poate singura putere cu influență reală asupra lui Vladimir Putin, scrie inews.co.uk.

Rușii și-au mutat la Zaporojie trupe și tehnică militară, atacându-i pe ucraineni de acolo. Mai multe bombardamente au avut loc în zonă, cele două părți acuzându-se reciproc.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică s-a arătat de mai multe ori extrem de îngrijorată de situație.

Un dezastru a fost la limită evitat chiar săptămâna aceasta, când centrala a fost o perioadă „complet deconectată” de la reţea, după avarierea liniilor de comunicaţie riscurile se mențin.