CHINA refuză ancheta internațională cu privire la originea virusului. Ambasadorul chinez la ONU a denunţat declaraţiile unor lideri americani

Publicat: 06 05. 2020, 17:31
Actualizat: 06 05. 2020, 17:41

China refuză o anchetă internaţională cu privire la originea noului coronavirus, atât timp cât acuzaţiile Statelor Unite vizând Beijingul continuă să se răspândească, a anunţat miercuri ambasadorul chinez la ONU la Geneva.

”Prima prioritate este concentrarea asupra luptei împotriva pandemiei până la victoria finală”, a declarat Chen Xu într-o viceoconferinţă de presă, relatează AFP.

Întrebat despre o invitaţie pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) o aşteaptă pentru a trimite experţi la Wuhan – ”leagănul” pandemiei -, Chen Xu a estimat că actualul context diplomatic nu permite acest lucru, transmite News.ro.

Ambasadorul a denunţat declaraţii ale unor lideri americani portivit cărora virusul s-a răspândit dintr-un laborator de cercetare în virusologie de la Wuhan.

”Nu putem tolera ca acest tip de virus politic să se răspândească în mod liber (…), în timp ce toate eforturile trebuie să vizeze lupta împotriva adevătratului virus”, a subliniat Chen Xu.