CHINA transmite Statelor Unite și Rusiei că nu intenționează să reducă armamentul strategic /„Este necesar pentru apărarea suveranității”
Administrația Xi Jinping a transmis, marți, Statelor Unite și Rusiei că nu intenționează să accepte vreun acord internațional de reducere a armamentului strategic al Chinei.
”China a aderat permanent la o abordare a dezvoltării pașnice. Actuala postură limitată în materie de cheltuieli pentru apărare este necesară pentru apărarea suveranității naționale, a siguranței și a intereselor pentru dezvoltare, precum și pentru menținerea păcii în lume”, a declarat Lin Jian, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
Conform agenției de presă ANSA, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a acceptat în principiu propunerea omologului său american, Donald Trump, de inițiere a negocierilor pentru reducerea bugetelor militare strategice ale Rusiei, Statelor Unite și Chinei.
Beijingul, care a dezvoltat un ”parteneriat nelimitat” cu Moscova în contextul sancțiunilor impuse de Occident Rusiei din cauza invaziei în Ucraina, a refuzat constant vreun acord internațional de reducere a armamentului strategic.
Președintele american, Donald Trump, a afirmat recent că vrea să discute cu omologii săi din Rusia și China, Vladimir Putin și Xi Jinping, despre reducerea arsenalelor atomice.
”Sper să inițiem negocieri, într-un viitor nu prea îndepărtat. Nu există niciun motiv pentru care să alocăm aproape 1.000 de miliarde de dolari pentru apărare. China va ajunge la nivelul de 400 de miliarde de dolari. Eu cred că putem rezolva problema, putem cheltui banii pe alte lucruri”, a afirmat Trump.
Președintele rus Vladimir Putin l-a sunat, luni, pe omologul său chinez, Xi Jinping, la împlinirea a trei ani de la începerea războiului din Ucraina, discuțiile referindu-se la contactele Moscovei cu Washingtonul.
”Partea chineză a exprimat susținere pentru dialogul Rusiei cu Statele Unite, subliniind că este pregătită să se implice pentru a găsi modalități de oprire pe cale pașnică a conflictului din Ucraina”, a subliniat Kremlinul.
Foto: Profimedia
Citește și: