Cinci soldați au fost uciși într-un atac sinucigaș în Afganistan

Publicat: 21 12. 2015, 15:39

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a revendicat atacul printr-un mesaj postat pe Twitter, precizând că 19 soldați americani au fost uciși și alți câțiva răniți.

Misiunea NATO de la Kabul a confirmat că a avut loc un atac cu un dispozitiv exploziv improvizat montat pe un vehicul, în apropierea bazei aeriene Bagram, și a precizat că a fost demarată o investigație.

Comandantul poliției din provincia Parwan a precizat că trei polițiști afgani au fost răniți în atac. El a adăugat că nu este autorizat să ofere detalii despre victimele din rândul trupelor străine.

Bagram, situată la 40 de kilometri nord de capitala afgană Kabul, este una dintre principalele baze pentru cei 9.800 de militari americani care au rămas în Afganistan după ce trupele internaționale și-au încheiat operațiunile de luptă anul trecut.

Atacul a avut loc la aproximativ o săptămână după atentatele sinucigașe care au vizat baza aeriană de la Kandahar, din sudul Afganistanului, și o clădire de oaspeți a ambasadei Spaniei la Kabul, subliniind abilitatea talibanilor de a ataca ținte importante care au legătură cu Guvernul susținut de SUA.