Comisia Europeană a intensificat cooperarea digitală cu Republica Moldova și salută aderarea țării la sistemul UE de roaming

Comisia Europeană a anunțat, luni, avansarea cooperării cu Republica Moldova în domeniul digital și admiterea țării în sistemul de roaming telefonic al Uniunii Europene.

”Comisia Europeană salută aprofundarea cooperării digitale între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Acest lucru include intensificarea securității cibernetice, contracararea dezinformării și includerea Republicii Moldova în sistemul de roaming telefonic”, anunță instituția, într-un comunicat.

”Autorizarea de către Consiliul UE a Planului de Securitate Cibernetică pentru Republica Moldova marchează avansarea securității regionale și a cooperării digitale UE-Republica Moldova în virtutea Legii Securității Cibernetice. Acest prim acord cibernetic major semnat în mandatul Președinției daneze a Consiliului UE contribuie la contracararea incidentelor majore de securitate. Este vorba de o realizare semnificativă în eforturile Comisiei Europene de avansare a cooperării digitale și de a consolida securitatea Republicii Moldova și a Uniunii Europene”, subliniază Comisia Europeană.

Republica Moldova se alătură sistemului de roaming telefonic al UE

De asemenea, Comisia Europeană a salutat acordul politic prin care Republica Moldova se alătură sistemului UE de ”roaming ca acasă”. De altfel, Republica Moldova va adera la Lista Țărilor Sigure pentru validarea semnăturilor electronice.

”Pentru consolidarea rezilienței societale la interferențele externe și la dezinformare, în regiune a fost creat un nou centru al Observatorului Digital European al Presei (FACT)”, subliniază Comisia Europeană.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

ANALIZĂ Corriere della Sera: China AVERTIZEAZĂ Europa că Putin nu trebuie să piardă războiul din Ucraina /Beijingul vrea să țină resursele SUA departe de Asia

VIDEO Criză politică în Germania /Coaliția care susține Guvernul MERZ nu s-a înțeles asupra numirii judecătorilor Curții Constituționale

Financial Times: Comisia Europeană vrea TAXAREA marilor companii, pentru a suplimenta bugetul Uniunii Europene