Condiția esențială pe care o pun SUA pentru ca Donald Trump și Kim Jong-Un să se întâlnească față în față

Publicat: 10 03. 2018, 08:53
Actualizat: 28 03. 2019, 11:40

„Au făcut câteva promisiuni importante. Au promis denuclearizarea. Au promis că vor opri testarea rachetelor și altor arme nuclare. Întâlnirea nu va avea loc până nu vom vedeam acțiuni concrete care să susțină cuvintele și promisiunile Coreei de Nord”, a declarat Sarah Sanders.

Cu toate acestea, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe nu a specificat ce fel de acțiuni trebuie să întreprindă Coreea de Nord.

Președintele SUA, Donald Trump a anunțat joi că este disponibil să aibă o întrevedere cu liderul nord-coreean, Kim Jong-Un.

„Înțelegerea cu statul nord-coreean este în lucru, dacă va fi încheiată, și va fi benefică pentru toată lumea. Timpul și locul încă nu au fost determinate”, a declarat Donald Trump pe contul oficial de Twitter.

Tensiunile între Statele Unite și Coreea de Nord s-au intensificat în ultimul an, după o serie de teste nucleare și balistice efectuate de Phenian. Pe fondul tensiunilor, Donald Trump a amenințat cu distrugerea Coreea de Nord, iar Kim Jong-Un a avertizat că ar putea lansa atacuri nucleare contra SUA.