Condiția pusă de Turcia pentru a „opri migranții”: când trebuie UE să ridice vizele

Publicat: 30 08. 2016, 13:04

Ministrul turc a reiterat avertismentul către europeni după înregistrarea, de către autoritățile grecești, între zilele de luni și marți, a unui nou val de 462 de imigranți care au plecat de pe coastele Turciei, potrivit Le Figaro.

„Turcia a făcut partea sa” pentru a opri acest flux, după acordul privind migrația încheiat în martie cu UE, și așteaptă de acum înainte de la europeni ca „ei să își țină promisiunile (…)”, a spus Cavusoglu.

Dacă UE nu onorează aceste angajamente, „Turcia nu poate continua să oprească de una singură migrația clandestină” spre Europa, a avertizat el.

Așteptăm o liberalizare a vizelor pentru cetățenii turci cel târziu în octombrie”, a insistat el.

Premierul turc, Binali Yildirim, a declarat săptămâna trecută că Turcia ar putea renunța la acordul cu Uniunea Europeană privind imigrația în cazul în care nu vor fi eliminate până în octombrie vizele de călătorie pentru cetățenii turci în spațiul comunitar.

„Vrem ca partenerii noștri din Uniunea Europeană să înțeleagă că a venit vremea să asume o responsabilitate mai mare în problema imigrației. Este esențial ca acordul privind liberalizarea vizelor să intre în vigoare până la sfârșitul lunii octombrie. Dacă acordurile de readmisie și eliminarea vizelor pentru cetățenii turci nu intră în vigoare, Europa se va confrunta cu un risc major”, a declarat atunci Binali Yildirim după întrevederea pe care a avut-o la Istanbul cu premierul Bulgariei, Boiko Borisov.

Pe data de 15 august, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, semnala că Turcia va renunța la acordul cu Uniunea Europeană privind limitarea imigrației dacă cetățenii turci nu vor primi, începând din luna octombrie, vize de călătorie în spațiul comunitar.