Conducerea Ucrainei a fost vizată de un atac terorist. Cum a acționat poliţia

Publicat: 16 06. 2022, 08:44
Actualizat: 16 06. 2022, 08:45
Kiev / Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ

Un atac terorist care a vizat conducerea Ucrainei a fost împiedicat de Poliţia ucraineană, a declarat prim-adjunctul ministrului ucrainean de Interne, Evghen Enin, relatează BBC, potrivit Adevărul.

„Graţie informaţiilor pe care le primim de la sursele noastre operaţionale, am reuşit să prevenim un act terorist împotriva conducerii ţării noastre”, a declarat prim-adjunctul ministrului ucrainean de Interne, Evghen Enin, arată sursa citată.

„Va fi posibil să povestim despre acest incident mult mai în detaliu după victoria (Ucrainei – n.r.)” în războiul cu Rusia, a precizat oficialul, potrivit agenţiei de presă Interfax-Ucraina.

Războiul din Ucraina a intrat joi în a 113-a zi.

„Cei trei mușchetari”, așteptați la Kiev

Un parlamentar din Ucraina a anunțat că președintele României, Klaus Iohannis, se va alătura delegației alcătuite din președintele Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și premierul italian Mario Draghi și va merge joi la Kiev, potrivit Mediafax.

Draghi, Macron și Scholz / Sursa foto: Profimedia

„Cei trei mușchetari. Președintele Macron, cancelarul Scholz și prim-ministrul Draghi vor vizita Kievul joia aceasta. Iar ca d’Artagnan, președintele României, Iohannis”, scrie pe Twitter, Oleksiy Goncharenko, membru al Parlamentului Ucrainei.

Cancelarul german Olaf Scholz va călători la Kiev împreună cu omologii săi din Franța și Italia, înainte de summitul G7 de la sfârșitul lunii iunie, a relatat sâmbătă ziarul german Bild am Sonntag conform Reuters, care a citat surse guvernamentale franceze și ucrainene.

Oficial, nici Palatul Cotroceni, nici Palatul Elysee nu au transmis o agendă a zilei.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a ajuns marți în România, iar miercuri, a vizitat, alături de Klaus Iohannis, Baza Mihail Kogălniceanu, apoi a plecat la Chișinău, unde s-a întâlnit cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

La Kiev și în alte zone din Ucraina au fost deja în vizită, de la debutul războiului, și alți președinți și înalți oficiali europeni și americani, precum președinții Poloniei, Lituaniei, Letoniei și Estoniei, secretarul de stat american Antony Blinken, dar și preedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.