Conflictele din prezent umbresc aniversarea a 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

Publicat: 07 05. 2015, 12:54

This browser does not support the video element.

Mulți dintre ambasadorii care au participat marți la eveniment, la sediul central din Manhattan al Organizației Națiunilor Unite – fondată în urmă cu 70 de ani cu scopul de a preveni conflicte la scară largă – au îndemnat la încetarea războiului din Siria și a invaziei Rusiei în Ucraina.

Iuri Sergheiev, ambasadorul ucrainean la ONU, a condamnat ocuparea Crimeei de către Rusia și amestecul Moscovei în estul Ucrainei. Ucraina „simte acum mirosul războiului, îi vede din nou culoarea roșie”, a declarat el.

Sergheiev a apreciat că este „tragic și de neînțeles” faptul că Rusia, aliata Ucrainei în al Doilea Război Mondial, „aduce acum haos și moarte” în țara sa.

„Cei împreună cu care străbunicii noștri și-au vărsat sângele pe câmpurile de luptă împotriva fascismului, secolul trecut, în fapt le discreditează memoria astăzi, furându-ne teritoriul recunoscut internaținal și repetând pas cu pas erorile fatale care au condus la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în 1939”, a declarat Sergheiev.

Ambasadorul britanic Matthew Rycroft a îndemnat ca amintirea sacrificiilor celor care au murit în al Doilea Război Mondial să dea un nou impuls opririi unor conflicte ca războiul civil din Siria.

Rycroft a declarat că acest război a condus la o brutalitate „anterior de neimaginat” din partea președintelui sirian Bashar al-Assad și la apariția grupării extremiste Statul Islamic (SI).

„Este trist când ne gândim că atacurile aeriene ale regimului asupra poporului sirian au durat mai mult decât Blitzul din al Doilea Război Mondial”, a spus el, referindu-se la campania nazistă de bombardamente asupra capitalei și altor orașe britanice.

Înaintea evenimentului, ambasadori la ONU din 45 de state au plantat un copac pe peluza sediului central al ONU.

Secretarul general Ban Ki-moon a declarat că fondatorii Națiunilor Unite „au plantat semințele. Ei au sperat că acest lucru va scăpa familia națiunilor de orori și o va conduce către un viitor mai bun”.

„Plantând acest copac astăzi, ni-i amintim pe toți cei care au murit și s-au sacrificat pentru a îndeplini misiunea prevăzută în Carta (Organizației) Națiunilor Unite, iar noi ne rededicăm țelurilor și idealurilor fondatoare ale Națiunilor Unite”, a spus Ban Ki-moon.