Congresul american a ajuns la un acord pentru evitarea unui nou blocaj al statului federal

Publicat: 11 12. 2013, 07:23
Actualizat: 11 12. 2013, 08:02

Negociatorii democrați și republicani ai Congresului american au anunțat marți că au ajuns la un acord cu privire la buget care, dacă va fi adoptat, va permite evitarea unei noi paralizii a administrației federale ca cea de două săptămâni din octombrie, relatează AFP.

Senatoarea democrată Patty Murray și reprezentantul republican Paul Ryan, negociatorii celor două tabere, au convocat o conferință de presă pentru a dezvălui detaliile compromisului lor, care va fixa nivelul viitor al veniturilor și cheltuielilor statului federal.

Proiectul de buget ar putea de asemenea să atenueze impactul reducerilor bugetare numite „automate”, implementate în martie și criticate de majoritatea clasei politice.

Acordul marchează o ameliorare remarcabilă în relațiile dintre republicani și democrați care controlează respectiv Camera Reprezentanților și Senatul și care s-au dovedit incapabili din 2011 să ajungă la un acord cu privire la cheltuielile federale și impozite – un blocaj care a culminat în octombrie cu prima închidere parțială a statului federal din 1996.

Într-un comunicat, Barack Obama a salutat acordul ca fiind o „bună primă etapă” și speră că acesta va însemna că „americanii nu vor mai trebui să suporte o nouă paralizie a statului federal în următorii ani”.

Blocarea timp de 16 zile a statului federal a fost rezultatul incapacității Congresului de a vota un buget la timp, republicanii Camerei insistând fără rezultat pentru introducerea unor măsuri de amănare a reformei sănătății promovate de Barack Obama.

Acordul-cadru de marți va trebui votat de Cameră și Senat. El va fi apoi transpus în mai multe legi privind cheltuielile, care trebuie adoptate în aceiași termeni de fiecare cameră înainte de data limită de 15 ianuarie.