Congresul american a anchetat acuzațiile prșeedintelui SUA: „Nu a existat vreo interceptare de conversații în Turnul Trump”

Publicat: 16 03. 2017, 23:13

Recent, Donald Trump a acuzat Administrația Barack Obama că ar fi ordonat interceptarea ilegală a conversațiilor echipei sale în campania electorală din 2016.

„Nu avem dovezi că acest lucru s-a întâmplat și, de fapt, (…) nu cred că a existat vreo interceptare de conversații în Turnul Trump”, a declarat congresmanul Devin Nunes, președintele Comisiei pentru Informații din Camera Reprezentanților.

Donald Trump, președintele SUA, nu crede că predecesorul său, Barack Obama, a ordonat personal interceptarea conversațiilor sale, a declarat luni Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.