Consiliul Europei și-a exprimat „profunda îngrijorare” față de starea de sănătate a IULIEI TIMOȘENKO

Publicat: 25 04. 2012, 10:00
Actualizat: 25 04. 2012, 10:00

Președintele Ansamblului parlamentar al Consiliului Europei (APCE) Jean-Claude Mignon și-a exprimat marți „profunda îngrijorare” cu privire la sănătatea opozantei ucrainene Iulia Timoșenko care tocmai a început greva foamei, transmite AFP.

„Starea de sănătate a Iuliei Timoșenko s-a degradat puternic în ultimul timp iar decizia sa de a începe greva foamei nu poate decât să-i agraveze situația delicată”, afirmă Mignon într-un comunicat.

„Lansez un apel către toate autoritățile ucrainene pentru ca ele să-i autorizeze fără întârziere pe reprezentanții comunității diplomatice internaționale să o viziteze pe Iulia Timoșenko. De asemenea, este urgent ca medici independenți să fie autorizați să îi examineze starea de sănătate și să îi acorde tratamentul de care are nevoie”, a adăugat acesta.

Timoșenko a început greva foamei marți, declarându-se victimă a violențelor din partea personalului penitenciarului în timpul spitalizării sale de săptămâna trecută, a anunțat marți avocatul acesteia. Aceste acuzații sunt negate de conducerea penitenciarului.

Comisia Europeană a solicitat marți autorităților ucrainene să furnizeze „de urgență explicații” cu privire la situația prizonierei și susține ca „persoane competente independente și avocații ei să aibă acces imediat la aceasta pe o perioadă suficientă”.