Conversația halucinantă dintre jurnalistul Jamal Khashoggi și cei care l-au executat, publicată de un ziar: „Nu-mi acoperi gura, sufăr de astm”

Publicat: 12 09. 2019, 08:18

În ultimele clipe ale vieții sale, jurnalistul arab Jamal Khashoggi i-a implorat pe ucigașii săi să nu îi acopere gura pentru că suferea de astm și s-ar fi putut sufoca, potrivit publicației Sabah.

Ziarul turc, apropiat Administrației de la Ankara, a publicat noi detalii despre o conversație înregistrată între Khashaggi și membri unei grupări de asasini din Arabia Saudită. Cotidianul spune că înregistrarea a fost obținută de către Serviciile de Informații din Turcia.

Potrivit transcrierii conversației, Maher Abdulaziz Mutreb, un membru al grupului de asasini, îi spune lui Khashoggi că va fi dus înapoi la Riad pentru că există un ordin de la Interpol împotriva sa. Jurnalistul se opune, spunând că nu există dovezi legale împotriva sa și că logodnica sa îl așteaptă în apropierea consulatului.

Mutreb este auzit vorbind cu un alt bărbat, încercând să-l convingă pe Khashoggi să îi trimită un mesaj fiului său, spunându-i să nu își facă griji dacă pierde contactul cu tatăl său. Khashoggi se opune din nou și spune că „nu va scrie niciun mesaj”.

„Ajută-ne, ca să te ajutăm și noi pe tine. Pentru că în final, o să te ducem în Arabia Saudită și dacă nu ne ajuți, știi prea bine ce se va întâmpla”, continuă Mutreb.

Ziarul a publicat și ultimele cuvinte ale jurnalistului, înainte ca acesta să fie drogat și să-și piardă cunoștiința, relatează The Guardian.

„Nu-mi acoperi gura”, le-a spus jurnalistul ucigașilor săi. „Sufăr de astm, nu îmi acoperi gura. O să mă sufoci”, a spus Khashoggi potrivit publicației din Turcia.

Unele detalii publicate de cotidian fac deja parte dintr-un raport al Națiunilor Unite, documentul fiind publicat în iunie 2019. Raportul susține că Arabia Saudită este responsabilă pentru uciderea jurnalistului și posibilul rol al Prințului Mohammed bin Salman ar trebui examinat.

Cazul jurnalistului disident Jamal Khashoggi, asasinat în Consulatul Arabiei Saudite din orașul turc Istanbul, a generat critici vehemente la nivel internațional. Canada, Franța, Statele Unite și Germania au introdus sancțiuni punctuale contra Arabiei Saudite după moartea jurnalistului.

Jamal Khashoggi a dispărut pe 2 octombrie 2018 în Consulatul Arabiei Saudite din orașul turc Istanbul. Arabia Saudită a admis că editorialistul cotidianului The Washington Post a fost ucis, încercând să atribuie crima unor agenți care au acționat pe cont propriu. Dovezile existente sugerează că prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a coordonat operațiunea de asasinare a jurnalistului disident Jamal Khashoggi, iar teoria conform căreia autorii ar fi militari indisciplinați este o „ficțiune”, a afirmat sir John Sawers, un fost director al Serviciului britanic de informații externe (MI6).

Arabia Saudită a negat că prințul moștenitor saudit ar fi implicat în acest complot. Președintele SUA, Donald Trump, a cerut clarificări din partea Arabiei Saudite în acest caz.