Copleșită de refugiați, Grecia cere activarea unor măsuri de urgență ale UE

Publicat: 04 12. 2015, 08:18

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, Grecia a adoptat joi trei măsuri pentru a face față crizei migrației, activând mecanismele Uniunii Europene menite să ajute în situații de criză.

Atena a activat Mecanismul UE de Protecție Civilă, pentru a beneficia de sprijin material în vederea gestionării afluxului de refugiați și solicitanți de azil. Astfel, autoritățile elene au cerut bunuri precum corturi, generatoare, paturi, echipamente sanitare și truse de prim-ajutor. Livrarea ajutoarelor este coordonată de Centrul de Coordonare a Răspunsului la situații de urgență (ERCC) al CE, care colaborează cu autoritățile elene și ale celorlalte state participante la Mecanism.

Atena a întocmit de asemenea un plan cu Frontex, în vederea unei operațiuni la granița Greciei cu Macedonia, unde Agenția europeană pentru frontiere va oferi asistență la înregistrarea imigranților. Desfășurarea ofițerilor suplimentari va începe săptămâna viitoare, precizează CE.

Tot joi, Grecia a depus o cerere oficială privind desfășurarea unei operațiuni a Echipei de Intervenție Rapidă la Frontiere (RABIT), pentru a oferi sprijin la granița sa externă din insulele din Marea Egee. Frontex va procesa această cerere cu prioritate, în condițiile în care peste 50.000 de persoane au intrat în Grecia de la 1 noiembrie.

Aceste decizii au fost luate în condițiile în care mii de imigranți sunt blocați la granița dintre Grecia și Macedonia, după ce autoritățile de la Skopje au permis intrarea în țară doar sirienilor, irakienilor și afganilor ce fug din calea conflictelor, generând proteste din partea cetățenilor altor țări, relatează BBC News Online.

Poliția macedoneană a folosit gaze lacrimogene pe fondul tentativelor eșuate de a elibera un punct de trecere a frontierei blocat de protestatari, iar un tânăr imigrant marocan a fost electrocutat în apropiere de Idomeni, după ce s-a urcat pe acoperișul unui tren.

Aproximativ 5.000 de persoane sunt blocate în prezent la frontieră, inclusiv sirieni, irakieni și afgani care au sosit miercuri noaptea.

ONU a suspendat distribuția de alimente din motive de securitate, în condițiile în care depozitul său a fost jefuit.

Miniștrii de Interne din statele UE se vor întâlni vineri pentru a discuta abilitatea Greciei de a controla numărul mare de imigranți ce intră în țară în drum spre nordul Europei.

Decizia Atenei de a accepta ajutorul UE și al Frontex în gestionarea crizei migrației a fost salutată de blocul comunitar înaintea reuniunii, în condițiile în care au existat informații potrivit cărora unele state UE au cerut suspendarea Greciei din spațiul Schengen pentru că nu depune suficiente eforturi pentru a-și securiza frontierele externe și respinge ajutorul european.

Grecia neagă că ar fi respins vreodată asistența din partea UE, dar Guvernul, conștient de implicațiile interne, a vrut să clarifice faptul că Frontex va ajuta doar la înregistrarea imigranților și nu va participa la misiuni comune de patrulare la frontiere.

Aproape 600.000 de imigranți au sosit în Grecia anul acesta, majoritatea călătorind pe mare din Turcia. Guvernul afirmă că a cheltuit circa un miliard de euro pentru gestionarea crizei.