Corpul neînsuflețit al autorului atacului din Newtown a fost predat tatălui său

Publicat: 02 01. 2013, 14:42
Actualizat: 06 07. 2013, 04:25

Corpul neînsuflețit al lui Adam Lanza, tânărul în vârstă de 20 de ani care și-a ucis mama, precum și 20 de copii și șase adulți într-o școală primară din Newtown (Connecticut, nord-est) după care s-a sinucis, la 14 decembrie, a fost predat tatălui său joi, relatează AFP.

Peter Lanza, un expert fiscal care lucrează pentru compania General Electric, „a recuperat cadavrul lui Adam Lanza joi și o ceremonie privată s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii”, a declarat marți un purtător de cuvânt al familiei, fără a oferi detalii despre natura ceremoniei.

„Familia vrea ca oamenii să îi respecte viața privată”, a adăugat această persoană.

Înainte de a fi predat tatălui, corpul neînsuflețit al lui Adam Lanza s-a aflat la dispoziția medicilor legiști și a anchetatorilor.

Adam Lanza s-a sinucis la școala din Sandy Hook în așteptarea poliției, după ce a ucis metodic 20 de copii cu vârste cuprinse între șase și șapte ani și șase femei din rândul personalului instituției de învățământ. Tânărul și-a ucis în prealabil mama, Nancy, la domiciliul acesteia.

Nancy Lanza, care s-a despărțit de soțul său și locuia singură împreună cu fiul ei Adam, a fost înmormântată în cadrul unei ceremonii private în New Hampshire (nord-est).

Acest atac din Newtown, în care ucigașul a folosit o pușcă de asalt, a provocat un imens val de emoție în țară și a reaprins dezbaterea privind reglementarea controlului armelor de foc.