Creditorii Greciei analizează o nouă listă de reforme propusă de guvernul de la Atena

Publicat: 29 03. 2015, 15:16
Actualizat: 01 02. 2019, 21:20

Reformele propuse vineri, care vizează, printre altele, măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, accelerarea privatizărilor și majorarea taxelor pentru băuturile alcoolice și țigări, sunt menite să crească veniturile la bugetul de stat cu 3 miliarde de euro, potrivit autorităților elene.

Aceasta este a doua listă de reforme pe care Grecia a prezentat-o principalilor creditori externi (Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional) în decurs de o lună, după ce prima listă a fost aspru criticată de miniștrii de Finanțe din zona euro, din cauza lipsei unui plan detaliat pentru revitalizarea economiei elene.

Noile măsuri vor fi analizate în acest weekend, o decizie în privința deblocării de noi fonduri pentru Grecia fiind așteptată săptămâna viitoare.

Între timp, agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a coborât vineri calificativul acordat Greciei cu trei trepte, de la B la CCC, pe fondul temerilor că statul elen ar putea intra curând în incapacitate de plată.

Grecia nu se poate finanța pe piețele externe din cauza costurilor mari, care reflectă lipsa de încredere din partea investitorilor în economia țării, iar creditorii statului refuză să deblocheze ultima tranșă din împrumutul acordat în 2010 în lipsa unui plan solid de reforme din partea guvernului condus de Alexis Tsipras.

Potrivit economiștilor, statul elen ar putea rămâne în doar câteva săptămâni fără bani pentru plata datoriilor.