Cum a reacționat Israelul, după ce a fost vizat de rachete lansate din Liban

Publicat: 21 12. 2015, 15:13

Armata israeliană a precizat într-un comunicat că Guvernul libanez este considerat responsabil pentru atacurile care provin de pe teritoriul său și va „continua să acționeze împotriva oricărei tentative de a submina suveranitatea Israelului și securitatea cetățenilor săi”.

Trei rachete lansate din Liban au lovit nordul Israelului, fără a provoca pagube sau victime, la câteva ore după ce a fost anunțată uciderea unui lider al grupării șiite libaneze Hezbollah, într-un raid aerian în Siria.

Sirenele de avertizare privind atacuri aeriene au răsunat duminică în zonele din Israel situate în apropierea frontierei libaneze, la câteva ore după anunțul potrivit căruia Samir Kuntar, un lider al mișcării șiite Hezbollah și fost membru al Frontului pentru Eliberarea Palestinei, a fot ucis într-un raid aerian atribuit Israelului efectuat la periferia orașului sirian Damasc.

Potrivit postului Al-Manar, aparținând mișcării șiite libaneze Hezbollah, două avioane de vânătoare israeliene au pătruns în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în spațiul aerian sirian și au lansat patru rachete spre o clădire de șase etaje din zona Jaramana, o suburbie situată la sud-est de Damasc.

Clădirea s-a prăbușit în urma atacului, provocând moartea a nouă persoane care se aflau în interior.

Mișcarea șiită libaneză Hezbollah a anunțat, duminică dimineață, că printre victime se numără Samir Kuntar, un druz în vârstă de 53 de ani, fost militant al Frontului pentru Eliberarea Palestinei implicat, în anul 1979, într-un atac terorist soldat cu cinci morți în Israel. Islamistul era acum unul dintre liderii organizației șiite Hezbollah. Kuntar a fost deținut în Israel aproape 30 de ani, fiind eliberat în anul 2008, într-un schimb de prizonieri cu mișcarea Hezbollah, în schimbul cadavrelor a doi militari israelieni, Eldad Regev și Ehud Goldwasser.