Cum ajută Trump China să se transforme într-o superputere

Publicat: 30 01. 2017, 13:07

Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP) a fost semnat de 12 state în luna februarie, cu intenția de a crea o zonă de comerț liber; economiile combinate ale acestora reprezintă 40% din economia globală. Toate aceste 12 state trebuie însă să și ratifice tratatul, iar comentariile recente ale președintelui ales Donald Trump sugerează că acest lucru nu se va întâmpla, scrie Businesss Magazin.

La momentul semnării, tratatul a fost văzut ca o mare realizare – mai ales din perspectiva faptului că statele aveau standarde și abordări diferite în mai multe domenii, inclusiv protecția mediului înconjurător sau drepturile angajaților.

Statele membre ale TPP sunt Japonia, Statele Unite ale Americii, Malaiezia, Vietnam, Singapore, Brunei, Australia, Noua Zeelandă, Canada, Mexic, Chile și Peru. Tratatul are menirea de a întări relațiile economice dintre aceste state prin reducerea mai multor taxe vamale. TPP a fost gândit, așadar, pentru a crea o piață unică, similară cu cea din interiorul Uniunii Europene. Dar cele 12 state au, colectiv, o populație de 800 de milioane – aproape dublu față de populația Uniunii Europene.

Imediat după anunțul lui Trump privind ieșirea din TPP, China, care nu era cooptată în Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP), a anunțat că „va juca un rol important” în promovarea integrării economice în zona Asia-Pacific. „China va avea propriul rol; avem o atitudine deschisă față de orice aranjament în materie de comerț liber regional”, a explicat Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez. Geng Shuang a subliniat că toate părțile trebuie să aibă propria influență în zona Asia-Pacific, evitându-se ca agenda să fie fixată de o singură țară. „Problemele nu trebuie politizate. Acest lucru înseamnă că nicio țară nu trebuie să interpreteze acordurile de liber-schimb din perspective geopolitice”, a insistat oficialul chinez.

Astfel, în vreme ce nesiguranța pare a fi noua realitate sub conducerea lui Trump, China și Rusia se pregătesc să acopere zonele lăsate libere. China a propus deja un acord comercial numit Parteneriatul Economic Regional (RCEP), care ar include în mod normal mai multe state afiliate TPP, precum Japonia sau Australia. Dacă acesta se materializează, chinezii se vor afla într-o poziție dominantă în ceea ce ar putea fi o zonă extinsă de liber comerț.