Cum ar fi încercat CIA să-l asasineze pe Fidel Castro. 9 dintre cele mai bizare planuri ale americanilor

Publicat: 26 11. 2016, 16:25
Actualizat: 26 11. 2016, 17:08

Porivit Reuters, au existat pest 600 de încercări de asasinare la adresa lui Fidel Castro, foarte multe dintre ele fiind puse la cale de CIA. Dacă aceste încercări ar fi reușit, viața fostului președinte cubanez ar fi fost de mult timp încheiată. 

Între toate aceste planuri de ucidere a lui Castro, s-au remarcat unele de-a dreptul bizare. 

1. Una dintre încercări a fost aceea de a pune toxine într-una dintre țigările cu care se fotografia, de obicei, fostul lider cubanez. 

2. O altă idee a fost aceea de a face să îi cadă părul din barbă, astfel încât să i se distrugă popularitatea.

3. Documente din timpul mandatului lui Bill Clinton sugerează că unul dintre planuri a fost ascunderea de exploziv într-o vietate acvatică, idee generată din faptul că Fidel Castro adora să facă scufundări.

4. O altă încercare a fost aceea de contaminare chimică a costumului de scufundări al lui El Comandante, fapt care urma să îi provoace acestuia o boală de piele. 

5. O coincidență ciudată a făcut ca, în ziua în care a fost asasinat John F Kennedy, CIA să dea o seringă camuflată într-un stilou unuia dintre cei care trebuia să îl omoare pe Castro. 

6. O fostă iubită a lui Fidel Castro a fost și ea implicată de CIA într-o încercare de asasinare a liderului cubanez, dar pastilele pe care trebuia să i le dea acestuia s-au topit în cutia de cremă în care le ținea ascunse. 

7. Un alt plan a fost acela de a pune bacterii otrăvitoare pe șervețelele pe care le folosea El Comandante, în ceaiul sau în ceașca lui cu cafea. Toate acestea au dat greș pentru că nu au reușit să dezvolte otrăvuri care să se dezintegreze în apă. 

8. În 2000, în timpul unui discurs al lui Castro în Panama, sub podiumul pe care stătea acesta au fost ascunse 90kg de explozibil. Planul a fost dejucat de forțele de securitate.

9. Alte modalități mai puțin complexe au inclus persoane care să-l împuște pe Castro, dar și implicarea mafiei. 

Există și teorii ale conspirației care spun că Fidel Castro ar fi mort, de fapt, ce câțiva ani și că în aparițiile sale publice recente ar fi apărut bărbați care seamănă cu el. Alte astfel de teorii susțin că Fidel Castro ar fi, de fapt, o creație a CIA.