Cum încearcă SUA și Rusia să oprească războiul civil din Siria

Publicat: 15 12. 2015, 09:34
Actualizat: 15 12. 2015, 09:44

Kerry urmează să aibă întrevederi cu președintele rus, Vladimir Putin, și cu ministrul de Externe, Serghei Lavrov.

Statele Unite și Rusia au păreri împărțite privind rolul pe care ar trebui să-l joace președintele sirian, Bashar al-Assad în procesul politic de soluționare a conflictului.

Washingtonul vrea ca Assad să renunțe la putere, în timp ce Moscova consideră că numai poporul sirian poate decide soarta acestuia.

Înaintea discuțiilor, Ministerul rus de Externe a atacat politica SUA, acuzând Washingtonul că „împarte teroriștii în răi și buni”.

Rusia efectuează raiduri aeriene despre care susține că ar viza obiective ale grupării Stat Islamic în Siria, dar SUA acuză Rusia că bombardează rebelii moderați pentru a-l consolida pe Assad. Moscova neagă aceste acuzații.

O coaliție internațională condusă de SUA bombardează poziții ale grupării Stat Islamic în Siria din septembrie 2014 și nu își coordonează raidurile cu autoritățile de la Damasc.

Rusia a respins de asemenea rezultatul unei reuniuni a grupurilor de opoziție siriene, care au convenit să se unească pentru a organiza discuții de pace, dar au subliniat că președintele Assad nu poate participa la tranziția politică.

Kerry va încerca să pregătească terenul pentru o reuniune internațională pe tema Siriei care ar urma să aibă loc spre sfârșitul săptămânii.

Desfășurarea reuniunii este incertă, dar Departamentul de Stat al SUA a negat afirmațiile din partea Rusiei potrivit cărora trebuie îndeplinite anumite condiții prealabile pentru ca întâlnirea să aibă loc.

Kerry ar urma să discute de asemenea la Moscova despre continuarea eforturilor pentru restaurarea stabilității în estul separatist al Ucrainei.