Cutremur în Afganistan și Pakistan

Publicat: 04 04. 2013, 11:19
Actualizat: 07 07. 2013, 18:28
Un cutremur cu o magnitudine moderată a fost resimțit joi în estul Afganistanului și nordul Pakistanului, fără să provoace victime, potrivit primelor informații furnizate de autorități în domeniul meteorologic, relatează AFP.

Epicentrul s-a situat la aproximativ 280 de kilometri nord-est de capitala afgană Kabul, în apropiere de frontiera cu Tadjikistanul, a declarat pentru AFP Hazrat Mir, un oficial din cadrul serviciilor meteorologice pakistaneze, care au evaluat seismul ca având magnitudinea de 5,9.

Centrul american de geofizică USGS a anunțat o magnitudine de 5,4 a acestui cutremur resimțit resimțit în Afganistan, dar și în nordul Pakistanului și anumite zone ale provinciei Punjab.

Pakistanul este afectat foarte frecvent de cutremure. La 8 octombrie 2005, un cutremur cu magnitudinea 7,6 s-a soldat cu peste 73.000 de morți, iar 3,5 milioane de persoane au rămas fără adăpost, în principal în partea pakistaneză a Kashmirului (nord-est).