CUTREMURE ÎN IRAN: Cel puțin 220 de morți și peste 1.500 de răniți

Publicat: 12 08. 2012, 10:13
Actualizat: 12 08. 2012, 19:02

Cel puțin 220 de persoane au murit și alte peste 1.500 au fost rănite în două cutremure importante care au afectat sâmbătă regiunea Tabriz, în nord-vestul Iranului, a anunțat Khalil Saie, șeful Centrului pentru catastrofe naturale din provincia Azerbaidjan, la televiziunea de stat, relatează AFP.

„Numărul victimelor a ajuns 220 de morți, iar cel al răniților a depășit 1.500 de persoane”, a declarat el.

Unul dintre bilanțurile anterioare anunța 87 de morți și 600 de răniți.

Aceste bilanțuri provizorii ar putea crește, având în vedere intensitatea cutremurelor.

Două cutremure cu magnitudinea de 6,2 și 6, ale căror epicentre s-au aflat la Ahar și, respectiv, Varzeghan, la aprocimativ 60 de kilometri de Tabriz, au afectat regiunea sâmbătă, la ora locală 16.53 (15.23, ora României) și, respectiv, 17.04 (15.34, ora României).

Iranul este situat deasupra mai multor falii seismice importante și a fost afectat de numeroase cutremure devastatoare.

În cel mai sângeros cutremur înregistrat în această țară în ultima perioadă au murit 31.000 de persoane, reprezentând aproape un sfert din populație, în orașul Bam (sud), în decembrie 2003.