Decizia UE care ridică mari semne de întrebare Statelor Unite. „Riscă să submineze NATO”

Publicat: 13 02. 2018, 08:48

„Nu dorim să vedem eforturile UE atrăgând forțe (…) dinspre NATO spre UE”, a afirmat Katie Wheelbarger, un înalt oficial de la Pentagon care se ocupă de relația SUA cu NATO.

Wheelbarger a mai afirmat că SUA doresc să se asigure că o cooperare mult mai strânsă între statele UE nu va diminua rolul membrilor NATO în Afganistan și Irak.

Oficialul american a făcut aceste declarații în contextul în care Jim Mattis, secretarul Apărării din SUA, urmează să se întâlnească la Bruxelles cu omologii săi din țările NATO. În cursul acestor întâlniri este de așteptat ca Mattis să încurajeze statele membre ale alianței să-și sporească cheltuielile militare. Mai mult, Washingtonul pledează și pentru o intensificare a cooperării între statele NATO în condițiile în care SUA consideră amenințarea reprezentată de Moscova drept o prioritate a noii sale strategii de apărare.

În luna decembrie 2017, liderii țărilor Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei, Maltei și Marii Britanii, au aprobat planul de Cooperare Structurată Permanentă (PESCO), un proiect prin care sunt intensificate activitățile de cooperare militară.

Planul de Cooperare Structurată Permanentă (PESCO) are obiectivul integrării comandamentelor, entităților din industria militară și structurilor operaționale a 25 de state membre ale Uniunii Europene.

Liderii europeni au subliniat că rolul acestui proiect este acela de a completa și nu de a concura cu NATO.