Decizie luată de Lufthansa „din rațiuni de precauție”. Riscul pe care compania germană nu vrea să și-l asume

Publicat: 04 08. 2017, 22:20

Grupul aerian Lufthansa, care include companiile Swiss, Lufthansa și Lufthansa Cargo, evita deja de un an zborurile prin nordul Peninsulei Coreea.

„În contextul noilor teste balistice efectuate de Coreea de Nord, Grupul Lufthansa a decis modificarea planurilor de zbor spre și dinspre Japonia din rațiuni de precauție”, se arată într-un comunicat oficial.

Compania aeriană Air France-KLM a anunțat joi evitarea zborurilor prin spațiul aerian nord-coreean și în apropierea Coreei de Nord.

Un avion al companiei Air France-KLM a trecut pe deasupra zonei de impact a rachetei nord-coreene la câteva minute după ce proiectilul a lovit solul, a declarat joi un oficial american. Air France-KLM a negat că pasagerii avionului, care circula pe ruta Paris-Tokyo, ar fi fost în pericol.