Deciziile primarului orașului New York: DA marijuanei, NU paharelor din plastic

Publicat: 15 02. 2013, 10:40
Actualizat: 03 07. 2013, 17:34

Primarul New York-ului Michael Bloomberg a promis joi câteva inițiative marcante pentru ultimul mandat la conducerea orașului, printre care relaxarea pedepselor pentru posesia de marijuana și interzicerea paharelor de polistiren, relatează AFP.

Primarul cu trei mandate, care va părăsi în ianuarie anul viitor fotoliul pe care îl ocupă din 2002, a profitat de discursul său privind starea orașului de la Barclays Center, sediul echipei de baseball a Brooklyn Nets, pentru a vorbi despre bilanțul său.

Pentru miliadar, Big Apple (așa cum este supranumit New Yorkul) „se poartă mai bine ca niciodată” însă „mai avem încă mult de muncă și 320 de zile pentru a termina treaba. Toate zilele vor conta pe ceasul primăriei”, a declarat acesta.

Printre inițiativele anunțate, o relaxare a măsurilor luate împotriva posesorilor de marijuana. „Acum, persoanele arestate pentru deținerea unor cantități mici de marijuana petrec des o noapte în arest. Vrem să schimbăm asta”, a declarat el, „începând de luna viitoare, fiecare persoană care va prezenta un act de identitate și un certificat de garanție va fi eliberat imediat”.

Primarul, foarte atent la problemele mediului, a mai declarat că paharele din polistiren omniprezente în baruri, restaurante și la vânzătorii ambulanți ai orașului, se află în vizorul său.

„Un produs care este aproape imposibil de reciclat și care nu se degradează niciodată este Styrofoam (polistirenul extrudat). Nu este doar groaznic pentru mediu, ci și pentru contribuabili. Styrofoam crește costurile reciclării cu 20 de dolari la tonă, pentru că trebuie să fie debarasat”, a declarat acesta.

„Lucrăm la adoptarea unei legi care să interzică ambalajele de alimente din Styrofoam în magazinele și restaurantele noastre”, a spus acesta.