Destin TRAGIC pentru două surori care au murit la doar câteva săptămâni distanță. Cele două vor fi înmormântate împreună

Publicat: 07 03. 2023, 16:04
Sursa foto: Facebook

Două surori din Marea Britanie au murit la doar câteva săptămâni una față de cealaltă, iar acum familia se gândește să le îngroape una lângă alta.

Shaunie, care era mamă a doi copii, în vârstă de 26 de ani, a murit brusc pe 12 februarie. Ziua de vineri, însă, 3 martie, avea să aducă din nou durere în sufletele celor din familie, după ce și Shavanna, în vârstă de 21 de ani, s-a stins din viață, potrivit Observator.

La doar câteva zile de la moartea lui Shaunie, Shavanna a postat pe internet un mesaj prin care își exprima profunda durere pentru pierderea surorii sale.

„Familia a luat decizia de a înmormânta ambele fete împreună, ceea ce în cel mai rău moment al vieții lor va fi, de asemenea, dificil. Fetelor, sperăm să aveți cele mai bune paturi din rai pentru totdeauna #26 #21”, s-a scris pe platforma de strângere de fonduri GoFundMe.

Cea de-a doua tânără a murit doar câteva săptămâni mai târziu

În weekend, vestea morții Shavannei a stârnit o rafală de omagii pentru ambele surori.

„Amândouă ați fost luate de lângă noi prea curând. Vă iubesc pe amândouă pentru totdeauna și îmi va fi dor de voi, chiar nu pot să cred că am pierdut tot ce este mai bun din lume”, a scris un membru al familiei.

„Viața este uneori nedreaptă. Acum sunteți din nou împreună” , a scris un prieten al fetelor.

 „Nu pot să cred că amândouă ați plecat în decurs de 3 săptămâni.Cel puțin rămâneți împreună, ca întotdeauna!”, a scris o altă rudă.

O purtătoare de cuvânt a poliției din Scoția a confirmat decesele.