Dodon acuză Occidentul că încearcă să „agreseze” Rusia: „Republica Moldova stă pe un butoi cu pulbere”

Publicat: 05 04. 2018, 18:57

Liderul de la Chișinău a precizat că Occidentul caută modalități de a „agresa Rusia” pentru a o forța să se implice în alte conflicte regionale.

„Regiunea noastră se află în primele rânduri ale unei eventuale destabilizări. Acest lucru înseamnă că o mică scânteie de destabilizare aici, legată de unioniști, spre exemplu, sau de Transnistria, ar putea conduce la o fază fierbinte, sau chiar la război. De aceea cei care la momentul de față, controlează Guvernul și Parlamentul, expulzează diplomați ruși și cochetează cu SUA, o fac sau pentru a fi pe placul cuiva de dincolo de granițe sau din lipsă de teren pentru manevră, dar o fac evident nu în interesul țării noastre. Dar dacă acestora le-a fost pus drept scop declanșarea unui război aici pentru a aduce în această regiune și alte forțe?”, a declarat Dodon.

„Occidentul mereu și-a trădat servitorii. Astfel de exemple sunt foarte multe. Și acest lucru se va produce și la noi. Consider că, în prezent, trecem printr-o perioadă dificilă. A apărut un risc nou și foarte sensibil pentru această regiune, în special, pentru Republica Moldova. Confruntarea dintre Vest și Est, care s-a declanșat acum câțiva ani, a intrat, în ultimele luni, într-o fază foarte acută și constituie un mare pericol pentru noi. Acum, stăm ca pe un butoi cu pulbere”, a subliniat președintele Republicii Moldova.

Dodon a adăugat ce cel mai mult este îngrijorat de încercările de a atrage Republica Moldova în „planul geopolitic de destabilizare a Rusiei”.

„Dacă vom fi priviți în calitate de carne de tun și actuala guvernare a Moldovei va fi dispusă, având anumite garanții, să accepte acest rol, care va fi ieșirea din situație? Noi, cetățenii de rând, nu trebuie să permitem evenimentelor să evolueze în acest fel. Noi nu trebuie să admitem să fim puși pe tigaie pentru că aceasta, chipurile, ar fi în interesul cuiva”, a mai spus Dodon.