Doi influenceri, RĂNIȚI în timp ce filmau o recenzie culinară după ce o șoferiță a intrat cu mașina într-un restaurant – VIDEO

Publicat: 20 08. 2025, 09:16
Foto: X/ @VehicleTracker8 - Captura foto

Patrick Blackwood și Nina Santiago, doi influenceri cunoscuți pentru recenziile lor culinare, au fost răniți sâmbătă după ce o mașină a intrat în restaurantul în care filmau un videoclip. Incidentul a avut loc la CuVee’s Culinary Creations din Houston, iar momentul a fost surprins chiar în vlogul lor.

Accidentul s-a petrecut după ce o șoferiță a pierdut controlul autoturismului și a intrat în lateralul clădirii, spărgând geamul de lângă cabina unde se aflau cei doi creatori de conținut.

„Bucătarul, influențatorii, oaspeții și personalul au avut norocul să nu fie răniți grav. Apreciem dragostea și sprijinul”, a transmis restaurantul, care a anunțat că a redeschis, dar încă așteaptă estimările pentru reparații, potrivit nbcnews.com.

Șoferița a declarat poliției că a incurcat pedalele.

Momentul impactului, surprins în vlog

În videoclipul postat pe canalul lor de YouTube, Unrated EX Files, se vede cum geamul explodează lângă masa lor, iar rama este împinsă peste farfurii. Blackwood, aflat cel mai aproape de geam, este acoperit de cioburi.

Ulterior, imaginile îi arată pe cei doi în ambulanță și la spital. „Sunt încă aici… sunt bine acum; ritmul cardiac s-a stabilizat. Nu mă așteptam la asta, dar mă bucur că sunt în viață”, a spus Blackwood.

Santiago, care a primit copci, a povestit cu emoție că este recunoscătoare că a scăpat cu viață.

„Este al doilea accident din această lună. Faptul că am scăpat cu viață din ambele accidente… poate că sunt doar delirantă în acest moment, dar simt că vreau să izbucnesc în plâns și nu pot”, a declarat ea.

Foto: Instagram

Cei doi influenceri s-au întors la CuVee’s Culinary Creations după externare.

„Ne-am întors doar pentru a ne liniști și pentru că mâncarea este într-adevăr extraordinară”, a spus Santiago, care a recunoscut că încă se confruntă cu un puternic stres post-traumatic.

Pe rețelele sociale, Blackwood a arătat o tăietură lungă de-a lungul maxilarului, în timp ce Santiago a publicat imagini cu mai multe răni și copci pe față și mâini.

Foto: Instagram

„Această experiență mi-a arătat cine contează cu adevărat; viața e prea scurtă pentru ranchiună sau furie. Lasă în urmă, iartă, trăiește în prezent și prețuiește-i pe cei din jurul tău, pentru că aceasta ar fi putut fi ultima noastră masă”, a scris Santiago pe Instagram.