Doi morți și 12 răniți printre migranții care încercau să ajungă din Maroc în Spania

Publicat: 26 12. 2015, 13:35

Victimele și răniții făceau parte dintr-un grup de peste 200 de persoane ce încerca să ajungă pe teritoriul enclavei spaniole Ceuta, vecină cu Marocul, pe malul african al Strâmtorii Gibraltar.

Peste un milion de oameni care fug din calea războiului și sărăciei au venit în Europa anul acesta, potrivit unor organizații care monitorizează migrația, însă în centrul atenției se află alte două rute – traversarea Mării Egee din Turcia în Grecia și a Mării Mediterane din Libia în Italia.

Mii de migranți africani au încercat, de asemenea, în ultimii ani, să ajungă în enclavele spaniole Ceuta și Melilla, cu speranța de a-și continua drumul către Europa. Cincispreze migranți s-au înecat anul trecut încercând să ajungă în Ceuta. Cei doi morți de vineri sunt primele victime înregistrate anul acesta pe această rută.

Migranții care reușesc să ajungă în aceste teritorii spaniole nu sunt trimiși înapoi, de obicei, ci sunt conduși în centre de detenție, de unde li se permite să solicite azil. Uneori sunt conduși în Spania.

Persoane implicate în incidentul de vineri dimineața au plecat înot la ora locală 2.05 (4.05, ora României), însă 104 au fost interceptate de forțe marcane, potrivit agenției de stat MAP, care citează surse guvernamentale. Mai mulți ofițeri marocani au fost răniți cu bețe și pietre, iar poliția a deschis o anchetă, potrivit agenției marocane de știri.

Crucea Roșie spaniolă a anunțat că a distribuit haine și încălțăminte unui număr de 185 de persoane care au ajuns pe teritoriul spaniol fie escaladând gardul de la frontieră, fie înotând să-l ocolească.

De asemenea, organizația a transferat 12 persoane la Spitalul Universitar din Ceuta. Două primeau îngrijiri după ce aproape s-au înecat, una prezenta o fractură deschisă la un picior, iar restul prezentau tăieturi adânci, unele necesitând puncte de sutură.

Televiziunea spaniolă TVE a prezentat imagini cu ambulanțe aparținând Crucii Roșii care au adus hrană câtorva zeci de migranți, acoperiți cu prosoape și pături roșii, în apropierea gardului – cu o înălțime de nouă metri – instalat în apele Mediteranei, la frontiera din vestul enclavei Ceuta, către Maroc.